REZUMAT

 

            Lucrarea este structurată pe trei volume: text (I), anexe tehnice (II) și ilustrație (III). Elementul de noutate este volumul al doilea, în care sunt adunate memoratoare tehnice (secțiunea I), extrase ale bazei de date, la diverse nivele de prelucrare (secțiunile II-V), comentarii la izvoare literare (secțiunea VI). Acest corpus informatic, de aproape 400 de pagini, este prezentat separat de volumul de text, care este astfel degrevat de explicații prea detaliate sau excesiv de tehniciste. Anexele tehnice asigură suportul argumentativ al textului principal și poate fi de ajutor unui cititor mai răbdător sau mai curios.

            Volumul de text este compus, în afară de uzualele „Introducere” și „Concluzii”, din cinci secțiuni: sistemul tehnologic (I), sistemul de referință (II), principalele situri ale culturii Ipotești-Cândești (III), ceramica Ipotești-Cândești (IV) și circumstanțierea concluziilor (V).

            Dincolo de limitele culturale și cronologice impuse prin tema aleasă, lucrarea își propune, ca scop fundamental, renovarea mijloacelor de cercetare a ceramicii, prin înlocuirea descriptivismului subiectiv („buză întoarsă”, „umăr ridicat”, etc) cu elemente de înregistrare obiectivă, măsurabile și verificabile, cât și prelucrarea avansată, cu ajutorul tehnologiei informației.

            Introducerea lucrării, alături de un scurt istoric al cercetării arheologice a Epocii lui Justinian, la nordul Dunării de Jos (exclusiv gurile Dunării), subliniază atât progresul studiilor morfologice în perioada posbelică, inclusiv în Europa răsăriteană (exclusiv România), cât și singularitatea acestei lucrări, care este prima monografie ceramică a unei culturi arheologice post-romane, pentru o provincie istorică a României. Momentul unei asemenea lucrări venise, fiindcă ultimul deceniu a adus importante lucrări de sinteză pentru teritorii de referință (FUSEK 1994 pentru Slovacia, PARCZEWSKI 1993 pentru Polonia, KOLEVA 1992 pentru nordul Bulgariei, STANCIU 1999 pentru câmpia Someșului), cât și monografii ceramice pe domenii de interes istoric, pentru obiectul de studiu (TROHANI 1999 pentru ceramica getică, OPAIȚ 1996 și OPRIȘ 2000 pentru ceramica romană), sau rapoarte arheologice fundamentale pentru înțelegerea genezei și sfârșitului culturii Ipotești-Cândești (POPILIAN & 1998, NICA & 1994, FERCHE 1992, pentru a da numai câteva exemple).

            O altă precizare importantă a Introducerii se referă la aria geografică de interes a lucrării. La momentul precizării titlului tezei (martie 1995), includerea Olteniei în cultura Ipotești-Cândești nu prezenta o argumentație mulțumitoare. Astăzi, din contră, această cultură munteană nu mai poate fi explicată în afara proceselor culturale din dreapta Oltului inferior, motiv pentru care cercetarea Olteniei a devenit un obiectiv prioritar.

            Secțiunea I este compusă din trei capitole: morfologie analitică numerică (1), studiul capacităților (sau volumelor, cap. 2) și prelucrări alfa-numerice (3).

            Capitolul 1 se ocupă, la nivel teoretic, de toate aspectele morfologiei recipientelor ceramice, care sunt măsurabile, stocabile și prelucrabile în formă numerică. Deși sistemul este original („Sistemul Compas”, v. TEODOR E. 1996), el vehiculează termeni uzuali oricărui sistem morfologic (înălțime, înălțimea parțial㠖 deci a unui segment, diametrele); alți termeni sunt întâlniți și în alte sisteme (unghiul la buză sau punctul inflexiunii superioare, de exemplu), însă unii dintre ei sunt fie mai puțin obișnuiți, fie agregați de o manieră personală (tangentele la corp, arcuirile corpului, măsurătorile de grosime a peretelui). Într-un rezumat sistemul nu poate fi descris de o manieră comprehensivă. Să reținem aici că avem valori de măsurătoare (M*) – cele prelevate direct de pe obiect, mai exact de pe desen – și valori de calcul, fie „primare” (notate P*), fie „secundare” (S*). Valorile de calcul reprezintă rezultatul corelării valorilor de măsurătoare; de exemplu, PI/a reprezintă raportul dintre înălțime și diametrul „maxim” (sau median). Autorul a preferat un sistem morfologic propriu în primul rând datorită dificultății de informare (la nivelul anului 1994, când a început această activitate) asupra realizărilor în domeniu; opțiunea s-a demonstrat inspirată, fiindcă Sistemul Compas este singurul, după știința mea, care este proiectat să prelucreze nu numai forme întregi, ci și fragmente. Pe de altă parte, nivelul de detaliere al prelevării datelor brute (valorile de măsurătoare) a permis într-o etapă următoare (1996) implementarea unei formule de calcul a capacității recipientelor. Evident, toate aceste calcule sunt realizate de calculator, de o manieră automatizată.

            Tot ce are de făcut arheologul, cel puțin într-o primă etapă, este să măsoare corect și să introducă datele. Succesul prelucrărilor, la etapa următoare, este condiționat de calitatea reprezentărilor obiectului arheologic (p. 20-23). Sunt expuse cele mai frecvente greșeli de reprezentare a obiectelor fragmentare și se argumentează necesitatea prelevării inventarului arheologic în integralitatea lui, cât și publicarea lui integrală, pe complexe. Se solicită, de asemenea, publicarea unor date cât mai puțin prelucrate, evitarea publicării „tipologice”. Epoca informației digitale și a Internetului surmontează dificultățile – financiare și organizatorice – de publicare integrală a inventarului; măsurătorile se pot face după desene în creion și se pot publica în formă tabelară (eventual pe CD, pentru volume mari de date). Publicațiile-hârtie ar putea folosi pentru ilustrare numai reprezentările pieselor întregi, eventual în formă fotografică (color, pentru edițiile digitale). Sunt expuse condițiile tehnice pentru ca o fotografie de obiect să fie măsurabilă, deci document arheologic. Se recomandă chiar – inclusiv financiar – înlocuirea desenelor cu fotografiile (cele digitale sunt... gratis).

            Ce facem însă cu datele brute? Ele trebuie prelucrate (p. 24-34). În această materie, imaginația noastră este singura limită. Sunt expuse strict tipurile de prelucrări folosite efectiv pentru a ajunge la concluzii. Datele stocate numeric pot fi adunate, împărțite, etc., fiind numere. Putem realiza medii de complex, nivel, sit, microregiune, regiune (provincie istorică), cultură, sau medii tipologice. Deși mediile sunt o abstracție, ele rezumă comportamentul tipic al obiectelor culturale într-un anume perimetru cronologic și geografic. Simpla comparare a unor medii poate produce deja rezultate. Mediile pot fi folosite și pentru reprezentarea lor grafică (ca desen), pentru a putea aprecia și intuitiv diferențele constatate pe cifre. Prelucrarea avansată începe însă cu graficele cu două coordonate. Pentru exemplificare, putem folosi pe axa x seria de cifre produse de raportul I/a (înălțime și diametrul median), iar pe axa y seria de cifre produse de raportul Is/I (înălțime superioară, respectiv înălțime totală); expresii precum „vas înalt”, „vas bondoc” capătă astfel o expresie grafică concretă (v. Anexe tehnice, secțiunea IV) și putem studia de o manieră mai obiectivă tendința formelor de a se grupa, deci de a forma „grupe morfologice”.

            Nivele de prelucrare și mai sofisticate sunt prezentate la tehnicile „analogiei absolute”, „analogiei relative” și înserierii (p. 30-34). Acestea solicită abilități sporite în utilizarea calculatorului, rezultatele fiind însă pe măsura efortului. Având suportul datelor metrice ale fiecărei piese, stocate în baza de date, se poate solicita calculatorului să indice toate piesele ale căror caracteristici sunt foarte asemănătoare unui anume obiect; aceasta este „analogia absolută”. Atunci când dorim însă să înțelegem locul unei grupe morfologice într-un context mai larg avem nevoie de „analogia relativă”; aceasta translează cifrele în litere, pe baza unei scheme prestabilite (de exemplu, pentru intervalul 0-3 avem „A”, pentru intervalul 3-6 avem „B”, etc), ceea ce permite înserierea tuturor mediilor de grupă existente în baza de date (v. Anexe tehnice, secțiunea V). Analogia relativ㠄valid㔠(inclusiv o prezumtivă, posibilă și analizabil㠄înrudire”) este declarată dacă mai mult de 7/10 din caracteristicile formelor sunt comune. Tabelele de analogie relativă sunt, practic, o înseriere a grupelor ceramice. Pentru înserierea siturilor, ținând cont de toate grupele ceramice prezente și de frecvența lor, avem nevoie de o înseriere propriu-zisă, care, în termenii bazei de date, nu este decât un crosstab query; după stabilirea „arbitrar㔠a unui „cap de serie”, tot ce avem de făcut este să aranjăm rândurile tabelei rezultate după regula celei mai mici diferențe. Doresc să precizez și aici că înserierile sunt utile judecății cronologice numai în condițiile unui mediu cultural omogen (de exemplu o înseriere intra-sit, fără interferențe și influențe externe considerabile, în interiorul aceleiași culturi); altfel, ceea ce va indica înserierea va fi mai degrabă diferența culturală, decât cea cronologică. Gruparea siturilor pe complexe culturale este însă un câștig considerabil. Judecata cronologică se bazează pe mult mai mult decât analiza morfologică.

            Capitolul 2 este o scurtă introducere în studiul capacității recipientelor ceramice (v. și TEODOR E. 1998 și 2000 b). Măsurătorile prelevate în scopuri morfologice sunt utilizate pentru a obține – fără nici un alt efort – cifre de volum. Ca oricare altă formulă de calcul a volumului, și aceasta produce o estimare, cu abateri teoretice de 1-2%. Baza procedurală o constituie descompunerea analitică a formei (picior; corp inferior; corp superior; gât; intervalul între diametrele la gât și la gură nu este considerat volum util și nu se calculează, decât în anumite situații), rezultând forme analoage trunchiului de con; rezultatul aplicării formulei trunchiului de con i se aplică corecții de grosime și de arcuire a peretelui; finalmente, rezultatele parțiale se totalizează. Evident, această manieră de calcul permite și obținerea capacităților pentru piesele recuperate de jumătate, contribuind la ameliorarea bazei statistice, avantaj considerabil în special pentru arheologia migrațiilor, care – spre deosebire de arheologia „clasic㔠– operează cu piese puține.

            Formula de calcul – ca întreg sistemul Compas – este proiectată să lucreze cu oale – care reprezintă o majoritate covârșitoare a pieselor evului mediu timpuriu – însă, cu unele adaptări, poate produce rezultate și pentru alte categorii de material ceramic, cu forme net distincte (pentru amfore există deja o aplicație).

            Capitolul 3 încheie expunerea teoretică, prin subsistemul alfanumeric (în curs de publicare în Arheologia Moldovei). Opțiunea pentru acest nume se datorează proprietăților câmpurilor unei baze de date, de a opera cu numere (deci numerice) sau cu litere și orice fel de alte semne (câmpuri numite alfanumerice). Subsistemul adresează toate necesitățile de prelucrare a ceramicii care nu se pretează prelucrării numerice: denumirea codificată a părților componente ale vasului, „accidentele morfologice” (abateri de la forma generică a oalei, precum pragurile, muchiile, nervurile), morfologia buzelor și a bazelor de vas, elemente prehensoare și anexe de turnare, descrierea fabricației (= a pastei ceramice) și a decorului, tehnici de modelare și de ardere, funcționalitatea recipientelor. Perspectiva teoretică este tot una analitică. Pentru exemplificare, nu ne vom strădui să codificăm toate formele posibile ale buzei de vas (ceea ce s-a demonstrat imposibil), ci totalitatea elementelor descriptive. Să luăm de exemplu trei tipuri de buză: îngroșată exterior (să spunem „a”), șănțuită („b”) și îngroșată exterior și șănțuită („c”); este mai economic să spunem că îngroșarea exterioară este o caracteristic㠄A” iar șănțuirea este o caracteristic㠄B”; în această situație primul tip descris va fi „A”, al doilea tip este „B”, iar al treilea este „AB”. Dacă pentru recenzarea formelor concrete de buze am avea nevoie de un ceaslov, elementele mnemotehnice ale clasificării buzelor încap pe numai două pagini (v. planșele VII și VIII). Sistemul este „deschis” (deci permite completări) și poate fi utilizat pentru oricare cultură arheologică.

            Această abordare analitică (care deci „descompune” problema până la elementele cele mai mici) a fost folosită și pentru descrierea bazelor de vas, a decorului, dar și la descrierea fabricației sau a elementelor prehensoare.

            Capitolul este închis de câteva propuneri de organizare a fișelor pentru ceramică (pe teren sau în depozit).

 

MAI DEPARTE, REZUMAT SECȚIUNEA II