ANEXE TEHNICE - SECŢIUNEA I

(continuare)

D. CAZUISTICç

REGULA NR. 1: Priviţi cu atenţie desenul înainte de a-l marca pentru măsurătoare. Dacă vasul (fragmentul) pare să fie o reconstituire la desen, dintr-un ciob care nu reprezintă mai mult de 30% din circumferinţă, măsuraţi numai partea cu profilul (totdeauna mai atent desenată), considerând cealată parte (“oglinda”) ca fiind absolut simetrică, considerând de la punctul de despărţire de buză, iar ca axă de simetrie jumătatea diametrului la gură (singurul lucru cert măsurat). În extrem de numeroase situaţii, deşi proiecţia de contra-profil ar trebui să fie strict o imagine în oglindă, aduce denaturări care nu au nimic în comun cu obiectul. Rezumând: nu măsuraţi ceea ce nu este!

REGULA NR. 2: Nu măsuraţi prostii doar fiindcă se întâmplă să existe! Uneori vasele lucrate la roată au deformări care nu au nimic de aface cu forma, ci sunt simple gâlme care nu ar mai fi existat dacă desenatorul ar fi răsucit obiectul cu 10^o. Uneori astfel de lucruri pur şi simplu se văd, chiar şi pe un desen. Nu vă fie frică să gândiţi! (de cele mai multe ori veţi avea dreptate; nu căutaţi Dreptatea, fiindcă nu există)

ACCIDENTE MORFOLOGICE. PRAG DESCENDENT ÎN VIII. La vasele care au un prag descendent marcat în VIII, t.i. nu se va măsura pe prag (cifrele foarte mari nu ar fi relevante pentru formă), ci la punctul de geneză al C.i. (de unde se va măsura de asemenea F.i. şi arcuirea) (ex: FERCHE 1974, fig. 63/4, 64/4)

FOARTE DISCUTABIL! Un alt exemplu apare la Baran 88 (Raşcov, pl. 32/52), cu o dublă unghiularitate în VIII, respectiv una internă ca frontieră a Ci, şi una externă ca început al piciorului (realizând împreună ceea ce am numit un prag descendent marcat; interesant este faptul că destul de complicata modulare apare pe ceramică lucrată cu mâna); de această dată aş opina ca formatul inferior şi arcuirea să fie măsurate înainte de prag. Cele două opinii divergente ar trebui clarificate ulterior.

ALT CAZ la BICHIR 1984, pl. XIX/1. Este clar acum că Fi se măsoară înainte de prag, fiindcă este o măsurătoare a calotei, nu a piciorului. Un argument suplimentar este cel legat de sistemul de calcul al volumului (cel inaugurat în ianuarie 2000): punctul de unde se măsoară Fi este determinant pentru deducţia prin calcul a razei GO; este deci necesar să se procedeze astfel, pentru a nu denatura rezultatele de capacitate. Atenţie, insă: 2H’o se măsoară pe picior (reprezentând lăţimea minimă inferioară, cu excepţia fundului de vas, respectiv k)

AMFORE. Aceste piese solicită un tratament special, pentru că adesea prezintă un segment median cilindric (sau tronconic), pe care soluţiile de arcuire clasice produc denaturări la calculul volumului (ex: OPAIŢ 1996, pl. 33). Pentru aceste forme există form-ul specializat “amfore”, care introduce, suplimentar, o înălţime mediană, şi măsoară diametrul “maxim” (corect: median) de trei ori, pe începutul (MaS), sfârşitul (MaI) şi mijlocul (Ma) segmentului (cvasi-) cilindric. Un segment tronconic poate fi tratat identic. Acest form poate fi folosit şi pentru încărcarea oalelor obişnuite, încărcând de trei ori, identic, diametrul median (în ordinea MaS, Ma, MaI) şi lăsând înălţimea mediană (MÎmd) cu default 0. Dar nu prea are rost. Form-ul Amfore este un form specializat, ca şi Calculare Ii (dedicat calculului volumelor inferioare, pentru vasele din care s-a păstrat numai Ci).

Probleme ar putea ridica piesele cu un segment median alungit, cvasi-cilindric (sau tronconic) care prezintă şi arcuire. Cu cât acest segment median este mai mare, cu atât erorile la calculul de volum pot fi mai mari (până la -45% !). Dacă acest segment median are o arcuire mică (ex: OPAIŢ 1996, pl. 20/3), se recomandă folosirea form-ului Amfore, pentru că, deşi această arcuire nu va fi calculată, eroarea de ansamblu va fi totuşi mai mică decât prin utilizarea form-ului de bază (Calculare). Se poate face o corecţie de citire, prin adăugarea la Ma a jumătate din valoarea arcuirii pierdute (neluate în calcul). Pentru piesele pentru care există dubii (care dintre form-uri să fie folosite), se recomandă, pentru calcularea volumului, aplicarea ambelor metode şi medierea rezultatului.

Introducerea înălţimii mediene pare necesară şi studiului morfologic al amforelor.

ANEXE: se vor asimila “anexelor” (= câmpul Anexe din tabela Identitate în poziţia Yes) găurile de atârnare (fiind analoage anselor), buzele trilobate (fiind morfologic analoage tuburilor de turnare)

ARCUIRE FOARTE MICÃ (SAU NEMÃSURABILÃ). Pentru C.s. foarte mic, nemăsurabil, A.s. se notează 50 (respectiv o valoare la jumătatea distanţei AB), iar e.s. se apreciază cu 0 (= plat) sau 1 (= uşor curbat)

ex: RUSANOVA 1976, fig. 43/23 (A.s.= 50; e.s.= 1)

ASIMETRII. În situaţia unei asimetrii uşoare a celor două profile (fără intenţia clară a desenatorului de a reprezenta un vas asimetric), se va lua în consideraţie numai partea cu profilul; aceasta este desenată întotdeauna cu mai multă atenţie.

Asimetrii provocate de anse (ciocuri de turnare, etc): modificările morfologice provocate de asemenea elemente vor fi, pe cât posibil, neglijate (de exemplu prin măsurarea părţii neafectate de deformare)

DISCONTINUITATE UNGHIULARÃ INTERNÃ ÎN IV. Vezi “Umăr frânt”

GÂT CILINDRIC. La vasele cu gât cilindric (cu varianta cilindru "lărgit", codificat gl) linia c se va aşeza la jumătatea înălţimii cilindrului. Exemplu FERCHE 1992, fig. 10/1, 3. Similar pentru picior cilindric.

GÂT. EXEMPLARE FÃRÃ GÂT. La vasele cu M (bf), dar fără gât (bc), modularea totală a Marginii (SM) trebuie calculată cu unghiul la buză (UC) şi tangenta superioară (t.s.) răsturnată. Argumentul este unul estetic: SM este percepută ca implicând atât unghiul la buză (ex: RUSANOVA 1976, fig.34/21 - 96^o) cât şi cel al tangentei s., citit ca unghi opus la vârf (în loc de 117^o, 63^o, ca în exemplul dat). Concret, citirea pe raportor se face într-un singur punct şi pentru UC şi pentru t.s., valoarea mică fiind a U.C. iar valoarea mare - t.s.. Raportorul se aşază ca pentru citirea t.s. (adică răsturnat). De ex., unei tangente superioare de 125^o îi corespunde, pe raportor, un U.C. de 55^o.

GÂT. EXEMPLARE FÃRÃ GÂT. Pentru exemplarele fără gât, deşi nu există un unghi în B (unghiul la gât), acesta nu poate rămâne null (alb), fiindcă nu se mai calculează volumul. Se va înscrie unghiul complementar tangentei superioare. Prin unghi complementar se înţelege aici completarea la 180^o. La un t.s. citit de 144^o, se va înscrie la UB complementarul de 36^o (180-144=36). Exemplu: ZAHARIA 1995, fig. 15/2.

GROSIME INFERIOARÃ. Pentru bazele de forma EB (=> cu umbo interior), media măsurătorilor se va face între grosimea la colţ (punct K) şi centrul de simetrie a vasului (altfel se raportează grosimi prea mari)

PICIOR sau ACOLADÃ? Există situaţii (ex. FUSEK 1994, 14/2) când C.i. are o mică strangulare, fără ca prin acest lucru să fie clar că avem un picior propriu-zis. În aceste situaţii discutabile se va opta pentru soluţia P = 0 şi se va raporta, la accidente morfologice -> acoladă internă atenuată (= i). Arcuirea se va nota normal, acolo unde este maximă, indiferent cum arată retragerea.

PICIOR – EXISTÃ INTENŢIA? Există situaţii (multe, dar pentru exemplificare: BARAN 88, pl. 45/11, nr. 3762 DB) când nu este foarte clar dacă trebuie considerat că un vas are – sau nu – Picior. Arcuirea care prezintă o asemenea caracteristică se găseşte numai pe o parte a vasului, este de abia perceptibilă, dar, dacă ar fi luată în consideraţie, cifrele ar sugera o formă cu un Picior bine conturat şi înalt; or, cum nu avem interes să ne furăm singuri căciula, trebuie să realizăm că, deşi dorim cea mai precisă măsurătoare posibilă, nu trebuie să măsurăm accidente absolut nesemnificative (că olarului i-a tremurat mâna şi că desenatorul a nimerit la desen exact acea parte de profil. Mai ales pentru ceramica lucrată cu mâna, cel care măsoară trebuie să reprezinte, pe cât posibil, intenţia probabilă a olarului, şi nu realizarea imperfectă. Deşi un asemenea punct de vedere (care ar putea fi aprig disputat şi pe alte domenii, ca desenul stratigrafic) induce un factor subiectiv şi favorizează erorile de interpretare, există şanse bune ca cooperarea cu bunul-simţ să apropie mai mult clasificarea finală a vasului de realitatea culturală.

Dacă totuşi dubiile persistă, arbitraţi după partea pe care este reprezentată secţiunea, fiindcă aceasta este totdeauna mai atent desenată (ceea ce, culmea, nu este cazul exemplului dat; toate regulile se supun, finalmente, bunului simţ, şi aceasta doar fiindcă – cine ar putea contesta? – materialul cu care lucrăm este departe de a fi perfect şi indiscutabil)

TANGENTA INFERIOARÃ. Adeseori vasele (în special cele lucrate cu mâna) au racordul dintre bază şi peretele inferior (sau C.i.) rotunjit şi prelung. Evident, nu se va măsura începutul acestui racord (care nu spune nimic despre aspectul Ci), ci finalul acestul racord, la peretele propriu-zis; un sfat practic: dacă există un dubiu asupra cum trebuie făcută acastă măsurătoare, unghiul cel mai mic este cel corect (ex.: PARCZEWSKI 1993, 15/7).

TANGENTÃ SUPERIOARÃ. Uneori vasele (castroane) cu diametrul maxim carenat produc dispariţia C.s.; lectura unghiurilor este obligatorie, din cauza formulei de calcul a volumului; dacă unghiurile la buză şi la gât se pot citi normal, tangeta superioară nu există; se va citi, totuşi, unghiul cel mai mare format la carenă (ex. RUSANOVA & 84, fig. 16/10).

UMÃR FRÂNT. În discuţie este accidentul morfologic definit ca “discontinuitate unghiulară internă” (ex. BARAN 88, 65/7 şi 66/5, poz. 3849 şi 3856). Conform unei teorii formulate în altă parte, accidentele morfologice tind să sublinieze demarcaţiile principalelor componente ale vasului (aici: limita dintre gât şi calota superioară); aplicând stricto regulile morfologiei numerice, uneori această limită se trasează ceva mai sus de fractură. În această situaţie, unghiul la gât a fost măsurat normal, de pe reperul b (vezi desenul de ghidare a măsurătorilor Compas), dar tangenta superioară a fost măsurată de sub fractură (este un element intuitiv frapant, pe care măsurătoarea trebuie să-l marcheze într-un fel). Aşa s-a ajuns la rezultate teoretic imposibile: la poz. 3849 UB (unghiul la gât) = 62^o ,iar t.s. (tangenta superioară) = 95^o (în loc de minim 118), iar la poz. 3856 UB = 59^o iar ts = 100^o (în loc de minim 121). Pentru echivalenţa între un unghi la gât şi minimul normal al tangetei superioare – este suficient să priviţi un raportor care are înscrise gradele în ambele sensuri (de ex. la 40^o corespunde 140^o, la 50^o corespunde 130^o, ş.a.m.d., unghiurile fiind complementare la 180^o).

Situaţia este dificil de soluţionat, fiindcă pe de o parte există regulile morfologiei numerice, care ne obligă să notăm un vas “fără umăr” (situaţia acestor vase) cu lectura reală a capătului Cs, ceea ce va da un unghi mic, sub 120^o, pe de altă parte există formula de calcul al volumului gâtului (segmentul de calcul E), care face corecţii de arcuire funcţie de valorile unghiurilor de la umăr şi de la gât (respectiv ts şi UB). Un caz “şcoală” este cel din BICHIR 1984, pl. XX/7. La acesta se pot expune trei cazuri:

1) lectura normală dă pentru ts=111 (la un UB=56), ceea ce conduce la un Vol_sup=2.843; deşi corectă, citirea este aberantă pentru formula volumului (la un UB=56, ts ar fi trebuit să fie minim 124 pentru ca formula să nu “interpreteze” gâtul vasului ca fiind “segment lărgit” şi prin consecinţă să corecteze... pozitiv capacitatea gâtului);

2) o lectură improvizată, citind ts pe segmentul inferior al gâtului, ceea ce este greşit şi din punct de vedere morfologic şi din punct de vedere volumetric (la un ts=140 – ceea ce sugerează un umăr înalt, ceea ce este fals – rezultă un volum de 2.483); scăderea importantă a Vol_sup se datorează faptului că formula “vede” o diferenţă de arcuire semnificativă (140-124=16), ceea ce conduce la o corectare drastic negativă, ca şi cum gâtul ar fi foarte arcuit; ceea ce este fals: gâtul e aproape un trunchi de con, deci aproape fără arcuire;

3) o lectură “înţeleaptă” a ts, indicând segmentul cvasi-tronconic, dă 126^o, ceea ce înseamnă o corecţie negativă infimă (ceea ce este corect), de unde rezultă un volum de 2.657; acest rezultat de capacitate este cel corect; diferenţa faţă de prima lectură este de 7%, ceea ce la dimensiunile vasului este aparent puţin important (sub 0.2 litri), dar pentru un vas de capacitate mai mare, diferenţele ar putea fi semnificative; din nefericire, această a treia lectură nu este corectă morfologic; ce este de făcut? Nimic, din punct de vedere a sistemului de calcul, proiectat pentru vase “normale”. Valoarea reală a ts se înscrie la “observaţii”, corecţia urmând a se face apoi, în tabelul recipient (iată cum am descoperit un avantaj la o anomalie a începuturilor, care nu prelucrează cifrele direct din query de calcul, ci dintr-un tabel-recipient, unde se conservă rezultatele)

VOLUME INFERIOARE. La vasele care au numai C.i., pentru a putea calcula volumul parţial, la gr. s. se va înscrie măsurătoarea pe diametrul maxim (dimensiunea este obligatorie în formulă!)

ÎNAPOI LA SUMAR ANEXE TEHNICE

ÎNAINTE LA ECARTURI ANALOGIE AUTOMATĂ

---

§ Acest fişier nu este necesar lecturii tezei, însă va fi probabil interesant pentru cei care vor dori să încerce aplicarea sistemului morfologic. Repet aici invitaţia de a nu face “încercări pe cont propriu”, fiindcă veţi prăpădi mult timp. Autorul sistemului vă va acorda tot sprijinul de care aveţi nevoie.