SECŢIUNEA IV - grafice

G.1. Iatrus II (BÖTTGER 1982)

Sunt studiate mai multe tipuri de recipiente de tip închis (oale borcan, oale cu anse, “pahare”, “cupe”, un “cazan” şi un dolium), respectiv toate care şi-ar putea găsi un corespondent în ceramica nord-dunăreană.

GRAFIC 1. Raportul înălţimilor

Sunt definite grupe temporare (de lucru) de la A la H. Trei subiecţi se află într-o zonă nedefinită între grupele A şi C, atribuirea urmând a se face ulterior.

GRAFIC 2. Raportul diametrelor. Grupele temporare suferă numeroase diviziuni. Astfel:

- grupa A se împarte în:

- A1 (majoritară), cu k/a <0.35; de observat că o asemenea caracteristică este în general considerată caracteristică lumii slave; morala este că trebuie luaţi în considerare mai mult de un factor pentru stabilirea identităţii culturale;

- A2, cu k/a >0.4

- A3 – fosta grupă temporară A/C, considerată de aici grupă de sine stătătoare;

- grupa B se divide:

- B1 – cu f/a mijlociu (>0.6)

- B2 – cu diametru superior mic (<0.6)

- în grupa temporară C se disting următoarele grupe:

- C1 – cu diametrul bazei mijlociu (în jur de 0.45)

- C2 – cu diametrul bazei mare (>0.55)

- C3 – cu diametrul bazei mic (<0.25)

- grupa temporară D se împarte în:

- D1 – cu diametrul bazei mijlociu-mic (0.37-044)

- D2 – cu diametrul bazei mic (0.27)

GRAFIC 3. Lăţimea şi formatul superioare

Grupele temporare continuă să se dividă, dovedind o mare variabilitate morfologică (ceea ce nu este de natură să surprindă pe un sit roman).

Grupele A2 şi A3 se subîmpart în vase cu lăţime superioară mică (în jur de 25) sau mijlocie-mare (29 la 34), notate mai departe cu A2a, A2b, A3a, A3b.

Similar, grupa B1 se împarte în vase cu lăţime mică (sub 30, majoritatea, notată B1a) şi un exemplar mai larg (33, notat B1b).

Varibilitatea grupei D1 este relativ mare, cel puţin aşa cum apare pe grafic, însă diferenţa de format între –7 şi +4 sunt mai mici decât s-ar crede, judecând după aspectul graficului (variabilitatea formatului superior pe situri romane este relativ mică).

În fine, cu grupa E se întâmplă acelaşi lucru ca la grupele A2, A3, B1, apărând forme cu lărgimi considerabil diferite, respectiv Ls = 25, 27, respectiv Ls = 34, notând mai departe Ea şi Eb.

GRAFIC 4. Lăţimea şi formatul inferioare.

Pe acest al patrulea grafic, deja, grupele s-au stabilizat şi nu mai este necesară nici o intervenţie.

GRAFIC 5. Diferenţele unghiurilor specifice (SU = unghiurile marginii; St = diferenţele tangentelor). Şi acest grafic confirmă stabilitatea grupelor morfologice, ceea ce produce oprirea analizei. Au rămas în afara analizei factori precum conformaţia marginii, a piciorului, cât şi arcuirile pereţilor. Experienţa relativ îndelungată în acest tip de procedură, cât şi judecata pur geometrică, ne arată că dacă factorii neanalizaţi ar fi avut caracteristici deosebite (la nivelul fiecărei grupe) atunci, prin implicaţie, ar fi adus cifre net distincte pe graficul unghiurilor. Omogenitatea grupelor pe ultimul grafic garantează omogenitatea factorilor neanalizaţi.

Ca şi în alte analize anterioare (în special cele din perioada mai târzie, după ce procedurile de analiză s-au stabilizat), grupele temporare vor fi “traduse” în grupe definitive, considerând că diferenţele constatate pe primele două grafice (pe care le putem numi “constituţionale”) generează grupe distincte, în timp ce diferenţele constate pe celelalte grafice produc numai subgrupe.

În tabelul următor se găsesc, de la stânga la dreapta, numărul de ordine din baza de date Compas, clasificarea morfologică proprie, rezultată din graficele de mai sus, clasificarea tipologică definitivă (cu care se va opera pe viitor), clasificarea lui Böttger (inclusiv tipul funcţional din care forma face parte) şi identificarea pe planşa din monografie, cu numărul de catalog.

ÎNAPOI LA SUMAR ANEXE

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – G.2. (Iatrus, capacitate)