ANEXE – SECȚIUNEA IV (continuare)

 

J.7. Capacități (Ucraina)

GRAFIC 1. Recipiente întregi.

Coincidență sau nu, cele trei vase mari fac parte din grupe fără corespondent morfologic sub 5 litri.

Sub 5 litri – e greu de găsit vreo o regulă; de exemplu, grupa 5a este de regăsit și la începutul graficului (cu o valoare puțin peste 0,1 l.), dar și la capătul secvenței vaselor mici (circa 4,7 l.).

Ca posibile grupări, de remarcat: cele 4 exemplare în jur de 0,7 l; cele două exemplare în jur de 1 litru; 3 exemplare în jur de 1,5-1,6 l; 5 exemplare în jur de 3 l. Lucrurile par să aibă sens, cel puțin până la un punct, fiindcă 0,7 este aproape jumătatea lui 1,5, care este jumătatea lui 3.

Media tuturor vaselor întregi este de 2,85 l. (mult mai puțin decât calculasem anterior, pe un lot mai mic); pentru această categorie media diametrelor la buză este de 14,86 cm. Media diametrelor la buză a tuturor jumătăților superioare este de 17,1, ceea ce anunță cu totul alte realități la nivelul volumului mediu.

 


GRAFIC 2. Volume deduse (toate vasele cu volum superior cunoscut).

Pe acest grafic, chiar dacă foarte aglomerat, se pot vedea lucruri la care nici nu puteam visa. În primul rând, palierele sunt mai clare și mai simetrice: 0,7-0,8 l. (5 exemplare cu rezultate strânse); 1,4-1,5 l (7 exemplare); 2,1-2,2 l. (5 exemplare); 2,9-3,0 l. (9 exemplare); un palier mai puțin clar la 6 l. (3 exemplare). Să observăm algoritmul relativ regulat regulat (0,75 – 1,5 – 2,15 – 3,0). Categorii care lipseau cu totul în primul grafic (5-8 l; 10 l; 13-14 l.) – apar aici. Acest ultim grup, cu o medie în jur de 13,5 l, este foarte aproape de măsura romană urna; fiind vorba despre 4 piese, nu pare o întâmplare.

Media volumelor deduse este de 3,81 l., ceea ce este mult mai aproape de cifrele pe care le publicam anterior (după alte calcule).

 

ÎNAPOI LA SUMAR ANEXE

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE - Penkovka