ANEXE – secţiunea IV (continuare)

R.5. Volume Gropşani

GRAFIC 1. Volumele oalelor-borcan întregi

Seria de vase întregi de la Gropşani – 10 exemplare – este mult prea scurtă pentru a încerca înţelegerea sistemului de măsuri al comunităţii. Totuşi, cu titlu introductiv, iată tabloul vaselor întregi:

Nu voi reveni aici cu comentarii făcute pe larg în altă parte despre credibilitatea unor astfel de măsurători, cât şi asupra faptului că nu este obligatoriu ca toată olăria să aibă semnificaţii faţă cu un prezumtiv sistem de capacităţi. Există însă situri cu un nivel tehnologic inferior, care totuşi au demonstrat coerenţă în această materie (în primul rând siturile de la Dulceanca).

O astfel de analiză este dificilă sub multe aspecte. În primul rând, sistemul de referinţă pe care îl cunoaştem – cel roman - şi la care ne corelăm vrând-nevrând (şi la care pare să adere, cel puţin parţial, inclusiv lumea slavă), lucrează cu unităţi de măsură distincte pentru lichide şi solide. Analizele de până acum, efectuate pe situri din Câmpia Română de la est de Olt, au plecat de la prezumţia că nord-dunărenii nu prea au cum avea ceva în comun cu măsurile pentru solide (exporturile de grâne la sud de Dunăre sunt cu totul îndoielnice, iar rechiziţiile armatei bizantine în campanie nu au caracter sistematic din nici un punct de vedere); se poate presupune, în schimb, pe baza fragmentelor de amfore, că nord-dunărenii importau – fie şi accidental – produse precum uleiul sau vinul. Exista deci, fie şi la acest nivel prezumtiv, o unitate de măsură standard, care putea servi ca model eventualelor unităţi locale de măsură. Acesta este punctul de plecare al unei decizii tehnologice, la nivelul cercetării, şi anume de a măsura capacitatea vaselor numai până la diametrul gâtului. Decizia are cel puţin logica pragmatică a faptului că nici un vas destinat lichidelor – fie el amforă, ulcior sau oală-borcan – nu poate fi umplut până la buză, deci că măsura avea o limită de umplere, relativ clară şi universală; intuitiv, această limită nu ar putea fi decât diametrul gâtului. Sistemul de calcul, în formula trimisă deja la publicare, nu are însă noimă pentru vase de tip krausengefäß sau pentru vas de provizii în general; în privinţa vaselor fără buză întoarsă în afară – corecţia este automată, întrucât diametrul la gât se identifică cu diametrul la gură (ca poziţie, fiindcă în termeni absoluţi cele două diametre se măsoară separat).

Multă vreme m-am întrebat dacă această practică poate avea valabilitate universală. Lotul ceramic de la Gropşani a amplificat aceste temeri, fiindcă în acest caz legăturile cu lumea trans-dunăreană par mai strânse. De aceea, în baza de date au apărut două noi câmpuri (pentru volume superioare “complete” - VS1 - şi pentru volume totale “complete” – VT1), pe care s-au implementat formule de calcul corective. Acest lot va beneficia deci primul de o analiză paralelă, pentru niveluri de umplere diferite. Va fi studiată întâi posibilitatea de a clasa unele vase în categoria “recipient pentru solide” (în esenţă grâne), piese care vor fi eliminate din a doua analiză, a capacităţilor pentru lichide.

Având în vedere numărul mult prea limitat de piese întregi, va fi aplicată tehnica volumelor totale prezumate (descrise exhaustiv în altă parte). Această tehnică are ca fundamentare teoretică solidaritatea morfologică a grupelor stabilite şi utilizarea proporţiilor cunoscute pe vasele întregi la deducerea volumelor totale ale vaselor fragmentare pe care s-a putut totuşi calcula volumul superior. Chiar dacă este un soi de balet pe sârmă, este unica modalitate de a corecta slăbiciunea statistică a loturilor ceramice cunoscute pentru evul mediu timpuriu. Pe de altă parte, este deja un fapt stabilit că analiza restrânsă la vasele întregi conduce, prin omisiune, la concluzii false, atât în analiza morfologică, cât şi în cea volumetrică.

GRAFIC 2. Gropşani – volume estimate (varianta “completă” – adică până la buză).

Am afişat oalele borcan în ordinea mărimilor estimate şi cu reprezentările uzuale ale grupelor morfologice, în speranţa că grupele mai numeroase (care sunt totodată cele cu ceramica lucrată la roată) să releve eventuale specificităţi funcţionale. Se pare că experimentul a reuşit, fiindcă cel puţin numeroasa grupă a 2-a prezintă grupări cu sens. Având în vedere că lucrăm cu estimări şi că unica metodă de reducţie a erorilor este medierea estimărilor, iată mediile, pe grupaje, pentru grupa morfologică 2: 2,20 l; 4,51 l; 8,21 l. Dacă la acestea adăugăm şi grupele cu reprezentanţi izolaţi, cu ceramică lucrată cu mâna, dar care se asociază volumetric grupei a 2-a (grupa a 5-a – care am şi comentat supra că urmează morfologic grupa a 2-a - şi grupa a 3-a), opţinem următoarele medii: 2,1 l; 4,5l; 8,35 l. Cu aceste cifre suntem destul de aproape de modius (8,732 l.), semimodius (4,366 l.) şi un sub-multiplu al lor (2.183 l.).

Nu am inclus vasul din grupa morfologică 7 în clasa de 2,2 litri, fiindcă într-un comentariu anterior arătasem că grupa 7 pare să urmeze morfologic (deci şi funcţional) grupa 6.

Pasul următor ar fi analiza restului grupelor morfologice pe un calcul de volum “incomplet” (ipoteza capacităţilor pentru lichide, deci fără considerarea volumului de peste diametrul gâtului).

GRAFIC 3. Gropşani. Estimările volumului total “incomplet”.

Deşi tabloul pare simplu, interpretarea datelor face dificultăţi.

La grupa 1 avem o grupare mediană foarte omogenă, cu o medie de 3,32 l.; aceasta ar fi foarte aproape de un congius (= o pătrime de urna, respectiv 3,275 l.)

În partea de sus a graficului avem tot o piesă a grupei 1, asociată destul de clar, volumetric, unicei reprezentante a grupei 4; media acestor piese este 10,04 l, reprezentând 3 congius (socoteala exactă ar fi 9,825). În aceste condiţii putem considera ca accidentală absenţa piesei reprezentând un dublu congius (6.55 l.), cu atât mai mult cu cât astfel de capacităţi sunt nelipsite în situri din Câmpia Română (dar rare peste tot).

Din cele trei piese mici ale grupei 1 – cea mai mare reprezintă destul de exact o jumătate de congius (adică 1,6 l. în loc de 1,64 l.), în timp ce cele două rămase sunt prea mici pentru a mai avea o semnificaţie de capacitate (0,7 şi 1 l. reprezintă submultipli destul de ciudaţi, având ca divizori pe 3,12 şi pe 4,67).

Ce ne facem însă cu grupa a 6-a morfologică şi cu umbra sa lucrată cu mâna, vasul din grupa 7? Media celor trei piese grupate este de 2,743 l., iar împreună cu piesa din grupa a 7-a – 2,55 l. Ce-ar putea însemna aceasta faţă de piesa de 4,74 l.? Putem admite că, fiind numai o estimare, vasul ar puea avea 5 litri, ceea ce ar fi dublul pieselor grupate. Ce înseamnă însă o măsură de 5 litri pentru lumea antică – nu ştim. Cert este că am mai întâlnit aceste unităţi de 5 litri, cu subdivizorii lor de 2,5 l., pentru situri din aria Bucureştilor, spre sfârşitul veacului al VI-lea.

Ar mai fi de discutat grupele morfologice din care nu avem nici un exemplar complet. Grupa 8, pe care am comparat-o morfologic cu krausengefäß, are într-adevăr câteva exemplare dintr-o clasă de mărime absentă pe vasele întregi; dar nu numai.

Grupa morfologică 8:

gr. tehnol. D. gurã Vol. sup. Vol. sup. complet Clasa probabilã

clm? 18.2 0.94 1.46 3.2

clm 24.8 1.73 2.66 4.4

CLR? 21.8 3.00 3.98 8.7

CLR? 23.8 3.70 4.74 8.7

clm 29.3 4.62 6.11 9.8

clm? 28.6 6.71 7.94 13.1

Suntem în imposibilitatea de a estima exact volumul total al acestor vase, necunoscând toată morfologia lor. Putem însă aproxima ordinul de mărime, ceea ce, în acest caz – dar şi în multe altele – aduce informaţii suplimentare, imposibil de extras din studiul vaselor întregi.

Pe coloana din dreapta avem aproximarea clasei de mărime. Ceea ce este curios este că avem atât mărimi ţinând de sistemul de măsuri pentru solide (4,4 şi 8,7) dar şi de celălalt, pentru lichide (restul valorilor). Faptul este nefiresc, la nivelul unei grupe morfologice (care probabil avea o funcţionalitate unică), aşa încât presupunem existenţa reală a două grupe, cu jumătăţi superioare asemănătoare dar cu jumătăţi inferioare diferite. Dincolo de aceste incertitudini, avem certitudinea existenţei unor clase de capacitate mai mari de 10 litri, ceea ce dă coerenţă sistemului. Avem acum si congius (3,3 l., sau sfertul de urnă, un triplu congius (9,9 l., sau trei sferturi de urna), dar am găsit şi măsura completă, urna de 13,1 l. Este acum sigur că dublul-congius (6,6 l.), care spuneam anterior că este o măsură existentă în toate siturile de epocă, lipseşte aici accidental (nu s-a întregit sau nu s-a publicat nici un vas din această clasă). Unităţi de capacitate de peste 13 litri probabil nu se foloseau pentru oalele-borcan, întrucât nu există diametre la gură mai mari de 29 cm. (inclusiv piese foarte fragmentate, dar cu diametru măsurabil). Nu ştim însă mărimea oalei (cu toarte, foarte probabil) cu motive ştampilate. Luând ca exemplu recipientul similar descoperit la Piatra-Sat – Vadu Codrii, acesta s-ar putea încadra în categoria de 13 litri. Piesa este sigur import şi putea sluji ca unitate-etalon.

În ce priveşte grupa 9, cu o jumătate inferioară de 2,2 l. şi una de 0,88 l. – se încadrează probabil clasei de capacităţi pentru solide, de 4,35 l. şi a unei subdiviziuni (?). Este de reţinut însă că vasele mici nu au cu necesitate semnificaţie faţă cu sistemul de capacităţi, neavând funcţie de stocare.

ÎNAPOI LA SUMAR ANEXE

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – Vadu Codrii