SECŢIUNEA VI

Cronologia atacurilor transdanubiene

şi analiza componentelor etnice şi geografice

(continuare)

ANUL 595 (toamna). Prima campanie a lui Petrus.

Theoph. Sim., VII, 2-5: ...(Comandantul Petrus) părăsind Odessos merse pe calea stângă a ţinutului, iar când ajunse la Marcianopolis ordonă ca o mie de oameni să alerge înaintea armatei. Aceştia dădură peste şase sute de sclavini care duceau o mare cantitate de pradă de la romani. Căci devastând Zaldapa, Aquis şi Scopis, ei jefuiseră din nou pe nenorociţi şi aveau prăzile încărcate pe un mare număr de care. (...) ei (romanii) dădură şi primiră lovituri de săgeţi (...) dar romanii atacară cu putere şi târziu îi uciseră cu greu pe barbari (...). În a zecea zi împăratul Mauricius trimise o scrisoare împărătească fratelui său (= comandantul Petrus) sfătuindu-l să stea în Thracia; căci Mauricius auzise că trupele sclavinilor porneau spre Bizanţ. De aceea [?!] generalul veni la Pistos, apoi sosi la Zaldapa. A doua zi merse la oraşul Iatros şi trecând pe lângă fortăreaţa Lataricium aşeză tabăra la Novae (...) 3 (...) A treia zi aşeză tabăra în oraşul Asemos (...) 5 (...) şi toată armata (romană) s-ar fi prăpădit, dacă un barbar oarecare nu le-ar fi arătat râul Ilivakia, care se afla la o depărtare de patru parasange (= 20 km.)"

Fragmentul face probleme serioase de interpretare, pe mai multe segmente. În primul rând, se află în discuţie identificarea localităţilor Aquis şi Scopis. S-a propus Aquae (Prahovo) şi Scupi (Skoplje)[113], dar s-a contra-argumentat că şase sute de slavi nu ar fi putu face aşa ceva[114]. Argumentul este fals, fiindcă armiile barbare se împrăştiau totdeauna, în goană după pradă; spre comparaţie, slavii s-au confruntat cu o mie de soldaţi romani, care însă erau doar avangarda, nu toată armata. Din nefericire chiar Zaldapa e discutabilă, ceea ce face ca totul să devină confuz. În mai multe pasaje din Simocata[115], această localitate - cunoscută ca fiind în Scythia, la graniţă cu Moesia - lasă impresia că s-ar afla spre Munţii Haemus, la vest de Marcianopolis[116]. În pasajul imediat, mai jos, după scrisoarea de avertisment a împăratului, Petrus se îndreaptă spre Novae prin Zaldapa[117], ceea ce nu are sens decât dacă localitatea respectivă s-ar afla lângă Haemus. În fine, chestiunea nu poate fi inventariată, deocamdată, decât la categoria lucrurilor neclare.

Pentru Aquis şi Scopis s-au mai propus două locaţii la graniţa sudică scytho-moesică[118], respectiv, pentru prima, Popeda (fost Guelengik), între Zaldapa şi Dionysopolis, iar pentru a doua - o poziţie între Dionysopolis şi Marcianopolis. Succesiunea din text (Zaldapa - Aquis - Scopis) nu are sens dacă luăm în considerare locaţia tradiţională a Zaldapei (Abtaat, la circa 20 km. SSV de Tropaeum), fiindcă, pe un vector N-S, enumerarea se face în ordinea 1 - 3 - 2. Aceeaşi enumerare ar avea sens dacă am admite (ipotetic!) o localizare submontană pentru Zaldapa, pe un vector V-E-N (vezi Harta 10). Mai mult decât atât, întregul pasaj din Simocata VII, 2-5, ar căpăta sens.

Dintre cele două serii de localizări propuse (prima: o localitate în Scythia, una în Dacia Ripensis, una în Dardania; a doua: toate localităţile se află la graniţa scytho-moesică) - ultima este mult mai raţională. Între Zaldapa (oriunde s-ar afla) şi Scupi sunt circa 700 de km; o asemenea forţă de izbire nu se poate admite nici măcar pentru avari (niciodată două grupări avare importante nu acţionează la asemenea distanţe). Nici aşa, însă, lucrurile nu sunt mult mai simple! Caravana prăduitorilor este interceptată undeva lângă Marcianopolis, probabil la nord de oraş. În cazul primului vector (N-S), întâlnirea lângă Marcianopolis este normală; am văzut însă că ordinea localităţilor este nefirească. În cazul celui de al doilea vector ipotetic (V-E-N), e mai greu de înţeles întâlnirea cu avangarda romană. Dificultatea o datorăm - având în vedere enumerarea localităţilor jefuite - presupunerii că jefuitorii au bazele de atac în Muntenia. Relatarea ar deveni mai inteligibilă însă dacă am admite că baza de atac s-ar afla unde spre vest, iar slavii se retrăgeau, sub povara prăzii, spre casă. Unde spre vest? Ceea ce face Petrus după avertismentul lui Mauricius, pentru a preveni atacul slav, poate fi un indiciu asupra zonei calde. Petrus se deplasează pe traseul Iatrus-Novae-Asemos, iar luptele cu slavii lui Piragast ar trebui să se fi purtat în Oltenia, nu în vestul Munteniei şi cu atât mai puţin spre Ialomiţa[119].

Acestei noi ipoteze, că atacul slav ar fi debutat din Oltenia, i se poate reproşa absenţa oricărui indiciu al lungului drum parcurs de slavi, de-a curmezişul Daciei Ripensis şi a Moesiei Secunda. Nimic nu ne permite să credem că, la această epocă, în care dezmembrarea limes-ului era deja în fază avansată, bizantinii mai ştiau ce se întâmplă în teritoriu. Ceea ce se ştia era, cel mult, ceea ce se întâmpla în proximitatea unor trupe care aveau capacitatea de cercetare prin luptă (episodul ciocnirii de la Marcianopolis face parte din această categorie). Episodul imediat următor - înaintea eşecului din Oltenia[120], al întâlnirii cu prăduitorii bulgari, la vest de Novae (dar de unde veneau aceştia? nu avem nici un indiciu), este de-a dreptul hilar. Barbarii nu se temeau de armata romană şi-i cereau să păstreze pacea, fiindcă se aflau pe teritoriu... avar! Dacă ipoteza mea este corectă, slavii înaintaseră, în prima fază, prin acest teritoriu!

La acest punct trebuie discutată ipoteza lui Vladimir Popovic[121] asupra prezenţei slave în Oltenia. Ipoteza pleacă de la observaţia că, începând din 584, atacurile avare se îndreaptă cu înverşunare asupra sectorului de limes cuprins între Cazane şi gura Jiului. Să recapitulăm aceste obiective. În 584 - Augusta; 586 - Ratiaria, Bononia, Aquae; (urmează 5-6 ani de pace); 593: Bononia; în 595 - campania de jaf a lui Priscus, în Banat sau Oltenia; 596 - raid al slavilor în Aquae (?). Popovic presupune că avarii încercau să deschidă slavilor un nou culoar de atac, pe valea Timocului (de unde sunt mai multe direcţii de dezvoltare, spre Serdica-Philipopolis, spre Naissus-Scupi, spre Pautalia-Stobi). În realitate, slavii - cei din Câmpia Dunării mijlocii - aveau de mult acces pe aceste trasee, spre inima Peninsulei. Se pare însă că avuseseră loc mişcări de populaţie, slavii ocupând teritorii în Banat şi, poate, în Oltenia. Aceşti slavi nu aveau încă un culoar strategic; asediul cetăţii Singidunum din 593 încerca să realizeze acest lucru, chiar cu sprijinul slavilor de peste Dunăre. Ipoteza este seducătoare şi trebuie avută în consideraţie, cu atât mai mult cu cât arheologia pare să furnizeze indicii suplimentare[122].

O consecinţă a înfrângerii lui Petrus este şi distrugerea finală a cetăţii de la Sucidava-Celei, în 597[123]. Necesitatea distrugerii acestei fortificaţii - un cap de pod - o demonstrase chiar campania lui Petrus. Ar fi o altă dovadă indirectă a prezenţei slavilor în Oltenia.

ANUL 596. Priscus alungă cutrigurii de la Singidunum.

Theoph. Sim. VII, 7: "La începutul primăverii (= 596?) Priscus plecă din Bizanţ. Apoi adună toate trupele la Astice şi după ce făcu numărătoarea armatei, comandantul află că un mare număr de romani pierise (...). Aşadar, după ce făcu 15 popasuri cu tabăra şi trecu Istru [??], în a patra zi comandantul sosi la Novae superiores (= illyric, din Moesia superioară)"

Theoph. Conf., a. 6090: "Barbarul distruse zidurile cetăţii Singidunum şi pătrunse pe pământul romanilor. Aflând de aceasta, Priscus se duse într-o insulă a Istrului (probabil Viminacium), luă corăbii iuţi şi ajunse la han la Constantiola, dorind să se întâlnească cu dânsul. Hanul veni pe ţărmul fluviului, iar Priscus vorbea cu el din corabie...[discuţie inutilă]. Priscus lăsă corăbiile pe râu (să plutească la vale), lângă Singidunum, pustii oraşul, alungă din el bulgarii şi începu a construi ziduri. Hanul trimise la el soli (...). Dar îi apucă iarna şi fiecare din ei se retrase în tabăra proprie."

Manevra lui Priscus, în descrierea lui Simocata, este cel puţin curioasă. Armata pleacă din Astice, în proximitatea capitalei, iar după 19 zile se află la Novae, în Moesia Prima, aval de Viminacium. După a cinsprezecea zi traversează Dunărea[124]; judecând după zilele de marş, undeva în aval de Cazane. Trece apoi din nou pe malul roman, la Novae. De ce? A vrut Priscus să mai administreze o lecţie slavilor? Expediţia seamănă a marş forţat, ceea ce nu îngăduie jaful. Cauza grabei pare să o constituie agitaţia barbarilor la gurile Tisei. Mai poate exista o cauză: romanii par să fi pierdut controlul culoarului de la Naissus[125], armatele fiind obligate la rute ocolitoare. Dar de ce nu a ales Priscus drumul de limes al Dunării? Poate fiindcă era prea previzibil? Oricum, apariţia lui Priscus la Viminacium pare, pentru avari (vezi discuţia cu kaganul) o surpriză neplăcută.

Şi din textul lui Theophanes Confessor prezentat supra, şi din campania anului 599, rezultă că acest cartier general al avarilor de la Constantiola se află în amonte de Singidunum, nicidecum în Moesia Secunda, aşa cum figurează în indicele din FHDR II.

ANUL 597 (iarna şi primăvara). Contra-atacul avar în Moesia.

Theoph. Sim. VII, 13: "În această vreme (= 597?) khaganul, (...) strângându-şi trupele, înaintă prin Mysia Tracică (= Secunda), apoi atacă oraşul. Aflând acestea, Priscus veni în ajutorul oraşului ameninţat. Aşadar romanii şi barbarii aveau taberele lângă Tomea şi, deşi venea iarna, rămaseră pe loc. La apariţia primăverii (= 598?) o foamete lovi pe romani (...) După ce au trecut sărbătorile (= paştele) khaganul a trimis soli cerând să se separe trupele. Şi astfel barbarul se despărţi de romani. În a şasea zi (= după plecarea de la Tomis), când auzi că Comentiolus are să vină cu trupele la Nicopolis (ad Istrum), khaganul îşi adună oaste şi porni împotriva lui. Auzind însă că vine Kaganul, Comentiolus plecă în Mysia (?!) şi-şi aşeză corturile la Zicidiva (= Zicidava?). În a şaptea zi (kaganul?) sosi în oraşul Iatros. Barbarul era la o depărtare de 20 de parasange (= cca. 100 km.) de romani (...). 14. Atunci barbarii se aşezară în jurul întăriturilor trecătorilor pe care romanii în limba lor părintească obişnuiesc să le numească cleisurae. Fură ucişi deci mulţi romani."

Theoph. Conf., a. 6090: “...(bătălia din cleisurae) În felul acesta romanii fură puşi pe fugă, iar barbarii găsiră mulţimea (soldaţilor) lipsită de conducere militară şi o măcelăriră fără cruţare. În fuga lui ruşinoasă Comentiolus ajunse la Drizipera...”

Acţiunea avarilor este un răspuns la conta-atacul energic al lui Priscus de la Singidunum, cu aceleaşi arme: atacul spatelui adversarului, obligându-l astfel să se replieze. Dacă citim textele în continuitate - apar două ierni la rând[126], respectiv evenimentele ar trebui să fie din ani diferiţi. Este însă greu de crezut că în situaţia creată de intervenţia lui Priscus la Singidunum ar fi putut trece un an fără evenimente; nu era Priscus omul să se odihnească atât de mult, nici kaganul atât blajin să lase adversarul să respire. “Omenia avară” prilejuită de paştele înfometat avea la bază interesul clar de a se desprinde de Priscus fără luptă (avarii fuseseră prinşi între garnizoana Tomis-ului şi armata comitatensă), preţul fiind chiar permisiunea de a ieşi din încercuire.

Acest Tomea este sigur Tomis, reşedinţa Scythiei Minor, nu un orăşel din Illyria[127]. Textul este clar: avarii au atacat Moesia thracică. De altfel, avarii cu greu ar fi putut ajunge în şapte zile de la Remesiana la Iatros[128]. De la Tomis la Iatros - şapte zile reprezintă un tempo normal (al unei armate obosite, totuşi).

Acţiunea lui Comentiolus (venind dinspre pasul Kotel - v. harta 11) spre Nicopolis ad Istrum era probabil destinată să împiedice forţarea trecătorilor din Balcanii răsăriteni şi o nouă invazie spre Adrianopole. Exact acest lucru avea însă să se întâmple. Lupta se produce, probabil, chiar în acest pas (care se află la exact 100 de km. de Iatrus!). Fragmentul este important pentru clarificarea sensurilor cuvântului cleisurae (clisură). Bătălia sigur nu se poartă la Cazanele Dunării, fiindcă Comentiolus - deşi priceput la fugă - nu ar fi putut fugi până la Drizipera, lângă Constantinopole! Cleisurae, deci, nu sunt numai Cazanele Dunării, ci orice loc strâmt[129].

ANUL 599. Acţiunea lui Priscus la nordul Dunării. Sunt relatate cel puţin şapte confruntări militare, toate favorabile bizantinilor. Ne vom opri numai asupra elementelor relevante pentru obiectivele studiului.

Preambul. Theoph. Sim. VIII, 1-2: "1. Când veni primăvara (599?) (...) Comentiolus adună oastea, se duse la Istru şi se uni cu Priscus la Singidunum. 2. În a patra zi trupele fură chemate şi după ce vorbi Priscus, se rupse pacea (...). Pacea fiind deci anulată pe faţă, romanii merseră la Viminacium, care este o insulă în apele Istrului. Când romanii trecură din insulă pe continent, khaganul auzi [despre] mişcările armatei romane. Deci barbarul aducând soldaţi atacă teritoriul romanilor, dădu celor patru fii ai săi trupe şi-i îndemnă să păzească trecerile Istrului...

După cum sugerează textul, gestul concret care generează războiul este trecerea din insula de la Viminacium pe malul drept al Dunării. Faptul nu contestă direct termenii anteriorului tratat de pace (graniţa pe Dunăre; textul spune: barbarul ... atacă teritoriul romanilor), dar se pare că ar contraveni unei înţelegeri asupra interzicerii manevrelor armatei comitatense[130]. Nu este vorba nici de o traversare pe malul stâng, atâta vreme cât acesta este dat în paza fiilor khaganului (cei care, puţin mai târziu, aveau să fie înfrânţi în aceeaşi poziţie)[131].

Bizantinii, confruntaţi pe propriul teritoriu cu grosul trupelor avare, forţează Dunărea spre malul stâng, pe un pod de vase, în ciuda opoziţiei avarilor, şi-şi fac tabără întărită. Manevra era deosebit de curajoasă şi surprinzătoare, Priscus folosind – încă o dată – aceeaşi monedă de plată, adică atacul asupra adâncimii teritoriului avar, având şi avantajul a înfrunta forţe inferioare numeric (în faţa cărora însă nu avea voie să piardă, fiindcă nu exista retragere). Asaltul taberei romane prilejuieşte prima bătălie de anvergură, în faţa şanţurilor. Priscus forţează Timişul, fiindcă după încă două confruntări ajunge la Tisa. La ultima bătălie participă însuşi hanul, care deci părăsise poziţiile ofensive din dreapta Dunării, pentru a salva situaţia foarte gravă care se ivise; în acest moment stăpânirea avară la Dunărea mijlocie era în pericol[132].

Raidul la vest de Tisa. Theoph. Sim. VIII, 3: “...Apoi Priscus dădu ordin să treacă râul Tissos 4000 de oameni şi să observe mişcările duşmanilor. Cei trimişi trecură râul din apropiere şi dădură peste trei aşezări ale gepizilor [între Tisa inferioară şi Dunăre!]. Neştiind nimic din cele întâmplate în ziua precedentă, barbarii se aşezaseră la ospăţ şi sărbătoreau o sărbătoare băştinaşă (...) romanii tăbărâră peste barbarii ameţiţi de băutură şi făcură un măcel foarte mare. Fură ucişi 30000 de barbari [10000 de fiecare...sat?!]. Punând mâna pe o pradă numeroasă, romanii trecură înapoi râul şi o duseră la Priscus....”

Deşi se consideră, îndeobşte, că gepizii s-au retras în arcul carpatic (şi Crişana) după supunerea la avari, iată-i la gurile Tisei[133], în număr considerabil. Sigur, numărul dat de Simocata pentru victimele atacului este cu totul exagerat (30000 de oameni ar putea reprezenta, probabil, jumătate din toţi locuitorii dintre Tisa şi Dunărea mijlocie, or avangarda romană nu se aventurase prea departe). Oricum, autorul foloseşte un termen (hora) greu traductibil, însemnând, destul de generic, comunitate (care poate cuprinde mai multe sate).

Amuzant şi trist totodată este că nici în aceste împrejurări eroice şi glorioase – ultimele, pentru multă vreme, ceea ce cronicarul era conştient – se transmite posterităţii informaţia preţioasă că romanii au făcut măcel mare la un bal şi că s-au întors încărcaţi de prăzi. Mai mult, gepizii fiind creştinaţi, nu este exclus ca sărbătoarea băştinaşă să fie una creştină. Considerentele religioase îşi fac însă foarte rar simţită prezenţa, în textul lui Simocata.

Bătălia de la Tisa. Theoph. Sim. VIII, 3: “...În a douăzecea zi barbarul strânse din nou trupe lângă acest râu (Tisa). De aceea Priscus se reîntoarce la râul Tissos. Se dădu deci în acestă regiune o luptă foarte mare [a şaptea] şi memorabilă (...) barbarii fură înecaţi în apa râului şi împreună cu ei pieri şi o foarte mare parte de sclavini. După această înfrângere barbarii au fost făcuţi prizonieri, şi anume au fost prinşi 3000 de avari, alţi barbari 6200 şi 8000 de sclavini...”

Structura etnică a prinşilor poate fi relevantă pentru structura unei armate avare[134] la această epocă. De această dată cifrele par veridice (6200 presupune o aproximare strânsă)[135]. Avarii reprezintă doar puţin peste o şesime din prinşi, în timp ce slavii reprezintă majoritatea relativă. Sigur, ar fi interesant să ştim structura celor 6200 de alţi barbari; sunt de presupus gepizi, cutriguri, dar şi alţii, fiindcă altfel - dacă ar fi fost o enumerare simplă - Simocata ne-ar fi furnizat detalii.

Epilog cu prizonieri. Theoph. Sim. VIII, 3-4: “...Prizonierii fură puşi în lanţuri şi comandantul trimise barbarii ca pradă de război în oraşul Tomea. 4. Înainte ca împăratul să afle despre cele întâmplate, kaganul trimise soli la Mauricius, încercând să ia înapoi prizonierii. Înspăimântat de ameninţările barbarului şi înşelat de vorbe, Mauricius porunci lui Priscus prin ajutorul de comandant (Comentiolus) să dea înapoi kaganului avarii făcuţi prizonieri. Astfel deci barbarii fură redaţi de la Tomea (Tomis?!) kaganului”

De această dată suntem constrânşi să ne gândim cu toată seriozitatea dacă este vorba despre Tomis - capitala Scythiei - sau un alt Tomis (Tomea), eventual lângă Remesiana[136]. Peninsula Balcanică este plină de denumiri gemene, generatoare de confuzii[137]. Ceea ce ne constrânge este doar bunul simţ. Bizantinii nu par deloc în situaţia de a fi capabili să organizeze un convoi de 17200 de prizonieri plus gărzi, pe rute atât de lungi. Mai ales ultima propoziţie (...barbarii fură redaţi de la Tomea kaganului) este greu de înţeles, dacă Tomis ar fi cel de pe malul Mării Negre, nu cel de pe malul Nişavei.

Că bizantinii nu mai erau în stare să asigure securitatea unui convoi - nu ar fi încă foarte grav. Se pare însă că nu mai puteau să asigure nici măcar un serviciu de curierat; altfel nu se explică faptul că solul avar a ajuns la Mauriciu înaintea veştii unei victorii glorioase. Este limpede că avarii controlau drumurile de acces spre Constantinopol, cel puţin în vestul Peninsulei. Începem să înţelegem traseul ciudat ales de Priscus, în campania anului 596, de la Astice la Viminacium[138].

Aici apare o nouă problemă: dacă bizantinii nu mai controlau culoarul strategic Naissus-Serdica, cum au ajuns prizonierii la aceea Tomea, presupusă lângă Remesiana (adică exact în culoar)? Poate pe drumul Cazanelor şi pe Timok? Pare singura posibilitate. Este însă un drum foarte lung, care explică de ce solul avar ajunge în capitală înaintea curierului roman.

Acesta este sfârşitul campaniei lui Priscus. Comentiolus s-a înzdrăvenit, la timp pentru a preda prizonierii kaganului şi pentru a ne demonstra un nou traseu ciudat, prin Peninsula Balcanică.

MAI DEPARTE, ANII 600-626

---

[113] WHITHBY 1988, p. 159.

[114] MADGEARU 1997, p. 19, nota 66.

[115] Theoph. Sim. II, 10; în locul discutat, dar şi câteva rânduri mai jos. Mai este şi un fragment la Ioan de Antiohia (Cronica, 214 e, apud BARNEA A. 1991, p. 263-264), în care, vorbind despre răzvrătitul Vitalianus, spune că este “...originar din Zaldapa, un mic oraş din Moesia Inferioară”. Dincolo de limbajul arhaizant, care este un tic intelectual al epocii, e de presupus că eruditul se gândea nu la întinderea provinciei din secolul III (e discutabil cât de bine se mai ştiau astfel de antichităţi), ci la provincia Moesia Secunda; or, locaţia dintre Tropaeum şi Marcianopolis se afla în Scythia Minor.

[116] Vezi harta 10.

[117] Mai exact, pe traseul Pistus - Zaldapa. Identificarea primei localităţi (BARNEA A. 1991, p. 199 şi 291) se bazează însă exclusiv pe pasajul aflat aici în discuţie şi pe o bornă miliară, datând însă de pe vremea lui Valens (BARNEA A. 1991, p. 254). Problema nu este aici contestarea locaţiei unei Zaldapa scythice, ci ipoteza existenţei unei alte Zaldapa, în Moesia Secunda.

[118] BARNEA A. 1991, p. 199 şi harta de la p. 291.

[119] MADGEARU 1997, p. 21, crede că acţiunea s-a desfăşurat în vestul Munteniei. Nu ar fi avut sens ca Petrus să meargă până la Osem (în faţa Oltului) pentru a angaja lupta în vestul Munteniei. Mult mai sigur este că a traversat în sectorul protejat de Sucidava-Celei. De altfel, nu în Câmpia Burdei lipseşte apa, ci în sudul Olteniei. Ipoteza mai veche, a identificării acestei Helivakia cu Ialomiţa (FHDR II, p. 543, nota 7) pare extrem de puţin plauzibilă, luând în considerare ordinea operaţiunilor. Dacă bizantinii s-ar fi îndreptat, din zona Oltului, spre răsărit, nu numai câ nu s-ar fi uscat de sete, dar s-ar fi înecat de mai multe ori, în mlaştinile Sabarului, Argeşului, Dâmboviţei şi Colentinei. Interpretarea tradiţională a izvoarelor (campania lui Petrus s-ar fi desfăşurat în Muntenia) a creat numismaţilor probleme (OBERLÄNDER 2000, p. 143: “începând din 594 aria operaţiunilor s-a mutat în Moesia Secunda şi în Muntenia, destul de departe [?] de Oltenia. (...) încetarea pătrunderii monedelor spre posesiunile bizantine de la N de Dunăre în anii 596-7 şi 598-9 este greu de explicat”), care dispar dacă acceptăm ipoteza campaniei oltene, cu tot cortegiul consecinţelor, inclusiv distrugerea Sucidavei (vezi mai departe).

[120] Theoph. Conf., a. 6089.

[121] POPOVIĆ 1975, p. 469-472.

[122] Discuţia este amplă (MADGEARU 1997, p. 173-174). În esenţă, prezenţa celor mai timpurii aşezări slave la sud de Cazane (Mihajlovac, Ljubicevac, Korbovo) ar fi suportul pentru provenienţa acestei populaţii din Banat sau Oltenia.

[123] BUTNARIU 1985, p. 227, însă materialul numismatic nu este publicat integral (OBERLÄNDER 2000, p. 145).

[124] Vezi Harta 11.

[125] În fapt, întregul Illyricum pare pierdut pentru bizantini. Circulaţia monetară încetează în Dacia Ripensis (pe termen lung) începând cu anul 596/597 (OBERLÄNDER 2000, passim; vezi tabelul L din volumul II, secţiunea V)

[126] Theoph. Conf., a. 6090: “Dar îi apucă iarna şi fiecare din ei se retrase în tabăra proprie." ; Theoph. Sim. VII, 13: “Aşadar romanii şi barbarii aveau taberele lângă Tomis şi, deşi venea iarna, rămaseră pe loc”.

[127] ŞTEFAN 1967, FHDR II, p. 545, nota 10; contra BREZEANU 1981.

[128] Vezi Harta 11.

[129] Acesta este si utilizarea cuvântului în limba vorbită şi topografie. În Bulgaria centrală, între pasul Troian şi Vf. Bogdan, la izvoarele râului Streama, pasul spre izvorul Topolniţei se numeşte, şi astăzi, Klisura. În concluzie, clisură înseamnă nu numai un defileu, ci şi un pas, adică orice loc strâmt.

[130] Să ne aducem aminte de bulgarii de lângă Novae, care se încredeau în pacea khaganului (Theoph. Conf., a. 6089).

[131] Vezi Harta 12.

[132] După patru înfrângeri consecutive ale avarilor, dacă Priscus ar fi trecut Tisa (ceea ce s-a şi întâmplat), iar Comentiolus ar fi atacat Sirmium, istoria s-ar fi putut schimba. Comentiolus era însă bolnav...

[133] Deşi nu avem detalii geografice despre acţiunile lui Priscus în interfluviul Timiş-Tisa, nici despre acţiunile avangărzii în interfluviul Tisa-Dunăre, este destul de sigur că nici Priscus nici avangarda nu au riscat să se aventureze spre nord, de teamă să nu li se taie retragerea (inclusiv legătură cu eventualele întăriri).

[134] Antropologia poate aduce contribuţii semnificative la clarificarea aspectului. Imperiile nomade, în general, şi cel avar, în particular, era populat de indivizi cu moştenire genetică extrem de diversă. Media elementelor mongoloide şi euro-mongoloide (care ar putea reprezenta avarii, dar nu numai), pentru necropolele cunoscute în Ungaria până la începutul anilor 80, este de numai 16%. Majoritatea o deţine rasa europoidă înaltă (slavii, 27%), rasa europoidă nordică (gepizii, 21%), europoizii gracili (cromagnoizi, 18%), aceştia din urmă reprezentând probabil moştenirea epocii romane. Au fost depistate şi elemente armenoide (armenii fiind un element de bază al armatelor romane dinspre sfârşitul sec. VI) şi vest-mediteranoide (care nu se pot datora decât mai vechilor colonizări romane). Pe larg LIPTÄK 1983, p. 48-95. Este surprinzătoare consonanţa celor două rânduri de cifre. În procente, prizonierii bătăliei de la Tisa sunt 17,4 % avari (!) şi 46,5 % slavi, cât şi majoritatea relativă a slavilor în ambele serii.

[135] Theoph. Conf., a. 6093, dă cifre mai mici (dar şi mai confuze). Nu cunoaştem sursele cronicarului târziu.

[136] ŞTEFAN 1967.

[137] Există o lungă listă, din care voi exemplifica doar: Novae, Noviodunum, Apollonia, Sucidava, Nicopolis, Aquae, Scopi, Beroe, Altina, probabil şi Zaldapa.

[138] Aşa cum spuneam şi într-o notă anterioară, Dacia Ripensis pare complet abandonată din 596 (circulaţia monetară încetează); or, Dacia reprezintă legătura teritoriilor tracice cu avanposturile bizantine din Moesia Prima.