Netipărite. ESTuar

Ideea este foarte veche. Există chiar un precursor, micro-situl 'Egg', apărut pe la jumătatea anilor 2000, sub umbrela - pe atunci posibilă - a MNIR, reunind studii privind evul mediu timpuriu. Acele materiale au dispărut de pe net, o dată cu vechiul site al MNIR (în vara anului 2012). Am tot reflectat la ideea de a republica acele contribuţii, stimulat şi de Nelu Stanciu, care, în ciuda apartenenţei sale la o instituţie cât se poate de academică, a rămas cu melancolia acelei năstruşnicii non-academice, adică o revistă online, între prieteni.

Acum, în 2013, s-a întâmplat însă o comedie care m-a făcut să-mi pun mai vechile planuri în practică. În toamna anului trecut am făcut o excursie de trei zile în Munţii "Orăştiei", la invitaţia unei vechi prietene din Bucureşti, Aurora Peţan, renaturalizată în Transilvania, de câţiva ani. Ca fapt divers, Aurora locuieşte la... Piatra Roşie, la sediul Fundaţiei Dacica. Citisem câte ceva despre "Troianul de la Ponorici" şi, sincer, suna atât de neverosimil că eram curios, cu atât mai mult cu cât Aurora spunea "ba nu, este acolo!". Măi - să fie... Trebuie să văd! Aşa a început. Am vizitat în toamnă şi alte obiective, în afara Troianului, şi s-a întâmplat ca acele obiective "secundare" (Poiana Omului şi Târsa) să poată fi clarificate şi puse în scris, sub forma unui raport de periegheză, încă înaintea anului nou. Mai mult, volumul de date adunat, doar pentru Poiana Omului şi Târsa, era suficient de mare - dacă nu prea mare - pentru a fi paginate separat de Ponorici; oricum, la Ponorici va mai fi de lucru, înainte de a finaliza raportul. Am început negocierile de publicare pentru raportul finalizat, şi am început să bat la uşile unor prieteni din Ardeal (că doar nu avea mult rost să public despre perieghezele montane în Pontica, Istros sau alte asemenea...), presupunând că acolo ar exista şi cel mai mare interes pentru subiect. Posibil greşit.

Deşi am publicat în ultimii ani aproape exclusiv în engleză, de această dată am avut aşa o... cum să zic, o apucătură naţionalistă, să zicem, şi am dorit să public în româneşte. De ce?... Păi, destul de simplu: este o periegheză, nu vreun studiu simadicos, într-o zonă virtual necunoscută în străinătate (în ciuda hit-ului BBC...), oferind informaţii care ar putea fi utile arheologilor români, în primul rând. Cine ar sta, în străinătate, să citească o mie de detalii specioase despre locuri care sunt, abroad, mai degrabă un tărâm imaginar, al dacilor celor fioroşi? Nu ştiu dacă este corect sau nu, ştiu doar că m-am pus pe picioarele dinapoi şi am refuzat să fac o versiune engleză. Una dintre publicaţiile prietenilor despre care vorbeam mi-a propus chiar să se ocupe de traducere. Nu. Vreau în română! În română nu se poate (nu se poate??). Da. Cam aşa a fost. După două refuzuri de acelaşi fel, m-am adresat unei alte publicaţii cunoscute, mai de mâna a doua, dar ok, care încă publică şi în româneşte. S-au gândit ei aşa, vreo două luni, şi au spus, cu toată seriozitatea: Nu publicăm rapoarte. Asta mi s-a părut culmea. Deci - nu mai publicăm rapoarte (baza oricărei activităţi arheologice, nu-i aşa?), că... (nu ştiu şi chiar nu mă interesează).

Sincer, mă bucur că publicaţiile româneşti au devenit mai atente cu criteriile de performanţă de la ANCS, dar mă tem că deja s-a sărit peste cal. Acum nu mai putem publica în româneşte... Nu mai putem?... Ba da, sigur că putem. Am să vă arăt nu numai că se poate, dar şi că este util. La urma urmei, nu cred că un articol se citeşte pentru că este publicat la..., ci fiindcă este util. În chestiunea concretă a fortificaţiilor din Munţii Şureanu, este destul de clar că vor fi necesari ani de zile de cercetări în teren, pentru clarificări necesare, mai ales în condiţiile lipsei de finanţare şi a unor ieşiri la iarbă verde printre multe altele. Probabil că aceste activităţi vor fi, finalmente, colectate într-o carte, dar, până atunci, este de preferat ca informaţia nouă să circule.

"Revista" mea online ar trebui să aibă şi un nume. Aşa am ajuns la ESTuar, un loc care nu este tocmai un port, cu docuri ISSN, ci un loc în care să-mi protejez corăbiile de valurile din larg.

Iată mai jos lista de fişiere disponibile: