CAPITOLUL 14: Morfologie numerică

[p. 190]

Pentru marea majoritate a culturilor arheologice contactul vizual cu obiectul ceramic produce identificări facile, fie printr-un motiv decorativ absolut specific, fie printr-o formă denominabilă intuitiv: castron, amforă, capac, etc. Că numim “fructieră” un obiect care putea avea cu totul alte posibile întrebuinţări – nu este atât de grav, atâta vreme cât avem conştiinţa folosirii unei convenţii profesionale; important este că putem identifica obiectul fără medierea unei maşini diabolice sau a unei analize de laborator. Raporturile statistice asupra prezenţei diverselor tipuri de recipiente pot caracteriza în sine o cultură, un mediu economic, ne pot lămuri asupra destinaţiilor unor spaţii cercetate: locuinţă, depozit, atelier, etc. “Civilizaţia-borcan” – sintagmă care numeşte neoficial dar foarte comprehensiv culturile evului mediu timpuriu – nu se bucură de aceste facilităţi. Tendinţa arheologilor de a “face ordine”, de o manieră inteligibilă pentru toată lumea – ceramica “urâtă” e barbară, adică slavă, ceramica “frumoasă” e romană fiindcă e a “noastră” – este, până la un punct, foarte naturală şi răspunde unei logici a priori; Arheologul s-a născut în încăperea din spate a unui magazin de antichităţi şi s-a şcolit la Arte Frumoase şi la Filologie, nu la şcoala de artilerie şi cu atât mai puţin la Politehnică (argumentul este cunoscut: fiindcă vorbeşte!).

Într-o recentă manifestare publică[1] am avut ocazia să aud personalităţi ale arheologiei româneşti spunând că nu se pot face determinări etno-culturale prin măsurători pe obiect. Dacă pentru istoria romană o astfel de aserţiune – evident neverificată, pentru că nici nu există o motivaţie a verificărilor, atâta vreme cât civilizaţia romană este romană, informaţie în sine suficientă – pare să nu producă daune însemnate, pentru evul mediu timpuriu atitudinea agnostică produce, prin consecinţe, explicaţii istorice din cele mai năstruşnice. Arheologia clasică – importantă nu numai genetic pentru arheologia migraţiilor, dar şi metodologic, atât prin prestigiul obiectelor, cât şi a cercetătorilor – repetă greşelile civilizaţiilor clasice, pentru care barbarii erau pur şi simplu barbari sau, cel mult, pentru cei mai informaţi, “sciţi” sau “huni”. Nu este aşadar de mirare dacă cunoştinţele noastre despre arheologia lumii din afara lumii se reduce cam la aceiaşi termeni: “sciţi” şi ”barbari”.

Morfologia numerică este principalul domeniu de aplicaţie pentru ceramica secolului al VI-lea, cunoştinţele în domeniu fiind relativ satisfăcătoare şi fiind posibil, pe acest segment, să se realizeze progrese semnificative; acest enunţ iniţial optimist nu face sarcina mai uşoară, nici autorului, nici cititorului, fiindcă massa de informaţie în diverse stadii de prelucrare este uriaşă. Publicarea în format hârtie numai a cifrelor (fără prelucrări) din baza de date ar necesita între 1300 şi 1600 de pagini. Substanţiala secţiune IV din volumul de Anexe cuprinde aproximativ 100 de pagini de analize pe grafice cu două coordonate. Discutarea detaliată a acestui material documentar într-o lucrare cu caracter general este practic imposibilă (şi de nedorit, pentru toată lumea!).

Publicarea recentă a monografiei ceramice a siturilor de la Dulceanca a prilejuit exemplificarea unei aplicaţii asupra unui compex de situri[2]. Prezenta lucrare nu-şi propune să reia termenii acestui studiu; precizez doar că pentru a vedea cum operează concret procedeul taxonomiei intrasit (sau taxonomia B, v. § 1.3.3.) este necesară consultarea lucrării citate. Capitolul de faţă are obiective mult mai largi, de aceea va opera numai cu taxonomia de relaţie sau cu clasificări regionale. Scopul declarat este înţelegerea relaţiilor între diferitele areale geografice ale culturii Ipoteşti-Cândeşti, relaţiile de ansamblu ale culturii respective cu diversele areale ale culturii slave primitive, cât şi cu lumea romană (pe cât permite stadiul – foarte limitat – de cercetare asupra chestiunii). O eventuală dezbatere asupra unor evoluţii în plan morfologic este un scop secundar, în primul rând pentru că durata istorică redusă a culturii studiate nu produce un orizont de aşteptare semnificativ în materie, în al doirea rând fiindcă aspectele cele mai dinamice sunt cele inter-culturale, nu cele intra-culturale; într-o exprimare cât mai simplă, putem aştepta modificări majore în expresia morfologică, decorativă etc. între două sau mai multe culturi şi pe spaţii de timp mai mari, iar nu pe spaţiul geografic al unei provincii şi pe spaţiul cronologic de nici două veacuri.

[p. 191]

În susţinerea acestei analize au fost pregătite mai multe materiale de sinteză, pe care prefer să le prezint de la început, pentru a opera apoi mai facil. În volumul II – Anexe, secţiunea III, punctul A (p. 87-116), se găseşte un catalog al pieselor ceramice din cultura Ipoteşti-Cândeşti care au putut fi clasificate (198 de oale-borcan sau forme asociate) şi care fac practic obiectul acestei expuneri. Acest catalog este foarte rezumativ, fără date morfologice, conţinând numai minimul de date necesare identificării piesei (sit, bibliografie, tehnică, clasificarea generală, clasificarea de sit, dimensiuni). Catalogului îi corespunde în volumul III, secţiunea III (planşele XXIII-XLIX), ilustrarea pieselor, în ordinea clasificării generale (grupele CR = Câmpia Română). Date morfologice, în format-hârtie, sunt accesibile numai pentru mediile grupelor morfologice ale Câmpiei Române (CR), la Anexe, secţiunea III, punctul B (p. 117-123)[3]. Datele morfologice complete pentru fiecare piesă se vor găsi pe un CD care cuprinde întreaga bază de date folosită.

Alte materiale relevante pentru analiza următoare se găsesc în Anexe, secţiunea IV. La punctul T.1. (p. 253-257) se face analiza grafică a grupelor ceramice din Câmpia Română, încheiată cu un tabel concluziv cu corespondenţe între grupele regionale şi cele locale (sit de sit). În continuare, la punctul T.2. (p. 258) se găseşte un tabel de corespondenţe între aceste grupe (CR) şi ordinea lor în seria morfologică Ipoteşti-Cândeşti, aşa cum se întâlneşte în Anexe, secţiunea V, punctele E.1. şi E.3 (p. 299-302). În sfârşit, pentru partea finală a acestui capitol, în Anexe, secţiunea IV, punctele U.1., U.2. şi U.3. (p. 259-258) se află o analiză de paralelism şi analogii între grupele slave şi cele din Câmpia Română.

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – clasificarea generală a ceramicii din Câmpia Română

---

[1] Cu ocazia susţinerii tezei de doctorat de către Ioan C. Opriş, la Institutul de Tracologie, decembrie 2000.

[2] TEODOR E. 2000, capitolul 7.

[3] La consultarea acestor cifre a se ţine cont că mediile sunt realizate din toate piesele clasificate identic, indiferent dacă sunt întregi sau fragmentare. Tocmai de aceea, suma volumelor superioare şi inferioare nu totalizează totdeauna “corect” pe câmpul “volum”. Un astfel de exemplu se întâlneşte chiar de la prima grupă (CR_01A, unde 1,029 + 1,097 ar face 2,126 l., nu 2,076), iar uneori diferenţele sunt chiar mari (la CR_14A totalul este 2,902 în loc de 3,462 l.). Departe de a prezenta vreun inconvenient, asemenea “decorelări” arată că, frecvent, formele recuperate parţial sunt mai mari decât cele reconstituite complet, şi avertizează asupra ordinului de mărime real pentru respectiva grupă.