CAPITOLUL 14: Morfologie numerică

[p. 191]

14.1. Clasificarea generală a ceramicii din Câmpia Română

Deşi nu mi-am propus aici o discuţie asupra clasificărilor de sit, încep prin a menţiona că taxonomia generală – la nivelul tehnologic de astăzi – nu este realizabilă direct, pornind de la datele individuale ale fiecărui obiect (deşi acest lucru ar fi de dorit), pentru simplul motiv că nu se poate lucra pe un grafic cu circa 200 de obiecte. Măcar din acest motiv şi a fost necesară o analiză individuală, sit de sit, din care a rezultat o clasificare locală (v. Catalogul de la Anexe, secţiunea III, câmpul “grupa tipologică”). Mediile acestor grupe locale (peste 70!) au fost folosite pentru analiza grafică de la Anexe, secţiunea IV, T.1., pentru realizarea grupelor regionale (notate CR_*). Au rezultat 28 de grupe principale, majoritatea cu cel puţin o subgrupă, respectiv 45 de entităţi tipologice distincte. Evident, subgrupele (de forma CR_01A, CR_01B) sunt entităţi înrudite, ceea ce se poate verifica pe chiar modul lor de constituire (separarea se produce spre finalul analizei).

Aşa cum am arătat şi în partea teoretică a lucrării (§ 1.3.3.), clasificarea porneşte de la luarea în considerare a raporturilor fundamentale (înălţimi şi diametre), grupând empiric obiectele asemenea, aşa cum apar ele în spaţiul grafic; doar apoi se studiază diferenţele de format (forma şi lăţimea). Aceste prime trei grafice sunt de obicei cele care structurează grupele, dar, în mod excepţional, unele diferenţe de format, considerate a nu fi fundamentale pentru aspectul vasului, au produs numai subgrupe. Celelalte grafice, studiind unghiurile, proporţiile marginii sau ale piciorului, au produs numai diferenţieri de subgrupă. Arcuirile pereţilor nu au fost luate în calcul. Deşi importante pentru clarificarea anumitor definiţii culturale, de pildă pentru identificarea unor produse tip Penkovka (cu arcuiri foarte mici), în general amplidudinea arcuirii (notată e) este invers proporţională cu lăţimea şi înălţimea segmentului; cu alte cuvinte, valorile arcuirii sunt consubstanţiale formatelor şi dimensiunilor fundamentale, iar studiul acestora din urmă este suficient. Studiul arcuirilor este interesant, dar se poate face cu mai mult folos la nivelul mediilor de grupă. Prelevarea acestei dimensiuni este necesară şi calculului de capacitate.

Să remarcăm că sub aspectul constituirii grupelor procedura aplicată este identică cu cea a Rusanovei. Diferenţele constau în faptul că grupele nu se constituie arbitrar, după norme prestabilite, ci după specificul fiecărui lot ceramic. O a doua diferenţă provine din faptul că Sistemul Compas operează cu mult mai mulţi factori, ceea ce permite o mai fină analiză a sub-grupelor.

[p. 192]

Clasificarea “în cascadă” (întâi cea de sit, apoi cea generală, plecând de la mediile grupelor) este la această oră, după cum spuneam, o necesitate tehnologică. Ea presupune nu numai foarte multă muncă, dar şi, din păcate, imperfecţiuni care se pot constata cu ochiul liber. Operarea cu medii escamotează unele diferenţe substanţiale ale aspectului unor forme concrete. Pentru a exemplifica din ilustraţia catalogului (Volum III, secţiunea III), numerele 9 şi 10 (planşa XXIV), care fac parte din grupa CR_01A, sunt suficient de deosebite pentru a solicita apartenenţa la grupe distincte. Având în vedere că totuşi proporţiile generale sunt similare, nu ar fi necesară decât alcătuirea mai multor subgrupe; nu am ajunge deci la o situaţie net distinctă. Se pot da şi alte exemple, precum grupa CR_07A (nr. 58-60), unde diferenţa între exemplarele de la Soldat Ghivan şi Sărata Monteoru pare foarte mare; a se observa totuşi că proporţiile sunt asemănătoare, iar respectivele 3 forme au în comun caracteristica unei baze foarte late, cvasi-egale cu diametrul la gură, situaţie foarte rară în epocă. Diferenţa de formă este accentuată de diferenţa de reprezentare grafică (exemplarul de la Sărata Monteoru este o fotografie “decupată”). Clasificarea nu ţine însă cont de aspectul grafic, lucrând doar cu cifre. O altă serie de posibile obiecţii pot fi legate de alăturarea, în aceeaşi grupă, a unor forme cu şi fără margine; astfel de situaţii apar la grupele CR_16, 20B, 22A; forme fără margine (sau cu o modulare foarte modestă, de-abia schiţată), alcătuiesc grupele 22B şi 23, care ar putea prelua “oile rătăcite”. Să nu uităm însă că sistemul de lucru postulează importanţa primordială a raporturilor generale (înălţimea raportată la diametrul maxim, înălţimea superioară raportată înălţimii, etc), punând pe al doilea plan detaliile de execuţie ale marginii sau piciorului. Evidenţa pieselor cu margine puţin dezvoltată este departe de a fi o problemă în care să ne rătăcim (este suficient să solicităm bazei de date formele cu UC < 90^o).

Să nu uităm că printre scopurile acestei clasificări nu se află identificarea pieselor asemenea (scop pentru care există “analogia absolută”). Apartenenţa la aceeaşi grupă morfologică a unor piese ceramice din situri diferite nu implică cu necesitate importul, nici în formă materială, nici în formă culturală; apartenenţa la aceeaşi grupă nu implică, prin urmare, o identitate. Grupele morfologice regionale sunt o abstracţie care ne permite să evidenţiem ideile asemenea, geografia unor proiecte mentale. Aşa imperfectă cum este, clasificarea regională a Câmpiei Române intermediază descrierea unor specificităţi regionale, aşa cum vom vedea în analiza următoare.

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – seria tipologică Ipoteşti-Cândeşti