8. SITURI MARGINALE DIN MUNTENIA

8.3. Situri nord-muntene [continuare – expunere pe situri]

[p. 140]

Aşezarea de la Şirna – “Fântâna lui Hîrţu” se află la doar circa 7 km. SSE de Târgşor şi la circa 12 km. S de Ploieşti. În afara unor vestigii de epoca bronzului, situl cuprinde aşezări de epocă romană, de secol IV, V-VI şi IX-X, fiind cercetată aproape an

[p. 141]

de an, de peste două decenii (din 1977). Ultimul raport mai detaliat, după cinci campanii[106], inventaria locuinţele după cum urmează: 7 din sec. III-IV; 5 din sec. IV-V, 8 din sec. V-VI, 11 din sec. VI-VII, 8 din sec. VIII-XI. Dacă adăugăm foarte-foarte numeroasele mini-cuptoare metalurgice – importanţa sitului este desigur foarte mare, după cum constată frecvent şi autorul cercetării. Problema este că nu am văzut nici un desen şi că, practic, pentru o lucrare ca aceasta, Şirna nu există; nu încă, sper.

Vom mai zăbovi, totuşi, pentru a nota câteva dintre parcimonioasele detalii ale rapoartelor. Să reţinem că există cel puţin o suprapunere stratigrafică clară între locuinţe datate larg în sec. V-VI şi VI-VII, iar diferenţele de inventar sunt nete: cea mai veche are o predominare a ceramicii lucrate la roată, iar cea suprapusă, din contră, o netă predominare a ceramicii modelate manual (aceasta cu multă ceramică pisată în pastă, după cum rezultă din descrierea altui complex). Analiza statistică a inventarelor indică şi o fază intermediară, cu echilibrul celor două specii tehnice[107]. Această realitate stratigrafică vine să confirme ipoteza teoretică a acestei teze, asupra degradării inventarului ceramic sub raport tehnic, în timp, de-a lungul evoluţiei culturii Ipoteşti-Cândeşti.

Teoria ar putea fi parţial tulburată de situaţia altor două locuinţe, datate de autor la finalul sec. IV sau la începutul sec. V, adâncite 0,4 m. de la propriul nivel, de formă ovală sau cvasi-rectangulară, cu vatră ovală, având, în esenţă, următorul inventar: ceramică lucrată la roată, roşie sau cenuşie, cu ornament în val incizat, castroane şi farfurii realizate pe roata lentă (!), cu forme degenerate din tradiţia Cerneahov, dar şi cu foarte multă ceramică lucrată cu mâna, specie dominantă în aceste complexe; pentru ca buimăceala să fie totală, apar mai multe fragmente de tipsie (!!)[108]. Originea locală a “tăviţei slave” este pentru mine un lucru clar (din alte contexte), iar apariţia acestor fragmente este unul dintre elementele pe care le aşteptam, dar completa atestare a situaţiei mai are de aşteptat[109]. Dacă aceste complexe există, cu asemenea inventare, probabil că datarea lor ar trebui proiectată, fie şi ipotetic, la jumătatea secolului al V-lea. Cum s-ar explica acest intermezzo de dominaţie a ceramicii lucrate cu mâna, între două momente de netă dominaţie a ceramicii lucrate la roată (respectiv începutul şi sfârşitul secolului al V-lea)? Cred că există o singură explicaţie posibilă. Prăbuşirea confederaţiei hunice a produs plecarea din Muntenia a ultimelor rămăşiţe gotice (nimic nu trădează elemente germanice după jumătatea secolului al V-lea), datorită ameninţării gepide, probabil. Acest eveniment pare să fi dezorganizat “piaţa” ceramicii de calitate, speciile cenuşii dispărând practic dintr-o dată (am mari dubii în legătură cu fragmentele cenuşii raportate în contexte ulterioare, putând fi în poziţie secundară, fie doar arse secundar dar aparţinând speciei oxidante, ca tip de proces tehnologic). Specia ceramică arsă reductor presupune cuptoare profesionale, temperaturi de coacere mai mari, procese mai sofisticate, supraveghere mai atentă şi – de ce nu – calificare superioară. Acest corp profesional, legat de aristocraţia germanică, dispare odată cu aceasta, lăsând în spate o evidentă penurie. Genul de complexe ca cel de la Şirna (în cazul în care există, real) reflectă acest moment de descumpănire, când societatea nu produce mai puţină ceramică lucrată cu roata şi arsă oxidant decât la momentul anterior, dar prin dispariţia olăriei cenuşii raportul între ceramica lucrată la roată şi cea lucrată manual se schimbă brutal. Am discutat acest caz – mai degrabă ipotetic – fiindcă situaţia este interesantă şi s-ar putea repeta, confirmând existenţa acestui moment, care nu trebuie să fi durat mult; societatea avea şi nevoi, şi resurse, conjunctura următoarei jumătăţi de veac este mai degrabă paşnică, iar situaţia se reabilitează repede, cel puţin sub raportul principalelor tehnici de modelare. Locul lăsat liber de ceramica cenuşie este repede umplut prin expansiunea unei specii preexistente, lucrate la roată, arsă oxidant, cu nisip în pastă (lotul ceramic de la Copăceanca-Vârcan o conţine), care nu mai este de calitatea ceramicii Cerneahov, dar îi preia, cu relativ succes, funcţiile; relativ, fiindcă numeroase specii funcţionale dispar, aproape complet, cu acest prilej, în special cele de servire a mesei. În acest context, adoptarea unei forme rudimentare, precum tipsia modelată cu mâna, vine să suplinească numeroasele castroane şi străchini din vremurile bune de odinioară. Modele existau şi nu trebuie căutate în bazinul Niprului, aşa cum vom vedea.

DETALII - Budureasca

- Târgşor

- Băleni

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – situri din Oltenia

---

[106] OLTEANU & 1986, p 157.

[107] OLTEANU & 1980, p. 417.

[108] OLTEANU & 1983, p. 384, v. şi fig. 2.

[109] Nu am încredere în săpători care relatează că un “cuptor de redus minereul de fier (a fost) amenajat în pământul de umplutură al locuinţei din prima parte a sec. VI” (OLTEANU & 1980, p. 417), că cuptoarele din locuinţă se scobesc din interiorul locuinţei spre afară” (OLTEANU & 1983, p. 385; cum ar fi invers?), sau că locuinţe adâncite numai 0,3 m. sub nivelul propriu de călcare ar putea avea cuptor scobit în perete (OLTEANU & 1986, p. 157). Asemenea perle avertizează asupra unei anume insecurităţi stratigrafice.