CAPITOLUL 13. Morfologie alfa-numerică

[p. 185]

13.2. Morfologia buzelor de vas

Metodologia clasificărilor alfa-numerice[6] permite descrieri standard destul de detaliate şi analize statistice la orice nivel de detaliere[7]. Cu cât elementele analitice sunt însă mai detaliate, pe atât rezultatele sunt mai pulverizate iar posibilitatea de a trage concluzii se restrânge. De aceea vom studia, direct, un tabel sinoptic al elementelor descriptive, nu înainte de a enunţa esenţa metodologiei folosite. Diversitatea morfologiei reale a buzelor de vas este atât de mare încât practic este neclasificabilă; de aceea e folosită o descriere analitică (codificată, în baza de date). De exemplu, o buză cu formă complexă poate fi, în acelaşi timp, îngroşată, faţetată şi şănţuită. Cele trei elemente descriptive sunt pur şi simplu enunţate, fără preocupări pentru o clasificare imposibilă. Tabelul de mai jos [în original; aici – alt fişier[8]] este o evidenţă a apariţiei statistice a fiecărui element (motiv pentru care nu există o totalizare la 100% la încheierea coloanei).

Oricât am privi tabelul, ori graficul ilustrativ, am ajunge la o singură concluzie: nici nu poate fi vorba despre înseriere! În primul stadiu al studiului, când lucram numai pe siturile de la Dulceanca, am încercat, evident, şi alte variante de înseriere (II – IV – I a – I b, dar şi I a – I b – II – IV, etc), “coerenţa” faptelor fiind cam aceeaşi. Nu am sperat să obţin mai mult “sens” de această dată, aşteptând totuşi să fie relevate informaţii despre specificul regional. Se pot face observaţii de acest fel; de exemplu, îngroşarea bilaterală (C) sau interioară (A) absentează din zona Bucureştiului, însă cifrele pe restul loturilor sunt mici, iar

[p. 186]

concluziile incerte. O a doua observaţie este cvasi-absenţa buzelor tip E din siturile de la Dulceanca. O a treia observaţie este absenţa tipurilor faţetate-muchiate de la Bucureşti. Privind şi tabelele analitice de la Anexe (p. 309-311), putem adăuga că, în general, morfologia din zona Bucureştiului este mult mai simplă, analoagă ceramicii lucrate cu mâna. Evoluţia sinuoasă a tipurilor frecvente (I şi J) este de-a dreptul dezarmantă, descurajând orice tentativă de interpretare.

Ce rezultă de aici? Ceva destul de neplăcut: locul oferit descrierilor de buze, destul de amplu în numeroase studii, nu se justifică la nivelul achiziţiilor pozitive; cât despre “clasificările” buzelor de vas – tristă iluzie! Aşa ceva nu există... Este de înţeles efortul arheologilor de a folosi elementul de inventar cu cea mai bună prezenţă statistică la margine de şanţ. Ar trebui făcută dovada că faptele au sens; se pare însă că morfologia buzelor depinde prea mult de creativitatea fiecărui producător în parte şi de preferinţele lui, cel puţin pentru producţia “de atelier”. Întorcându-ne la bazele teoretice ale Sistemului Compas, care sunt, în esenţa lor, estetice, să repetăm că impactul vizual, la un recipient ceramic, este dat, în ordine, de (1) formă, (2) decor, (3) culoare şi abia apoi (4) de morfologia buzei. Să mai remarcăm “amănuntul” că morfologia buzei de vas este mult mai relevantă în... secţiune. Vasele însă erau create şi folosite înainte de a deveni “secţiuni”. Aşa stând lucrurile, de ce ar fi buzele de vas ceva important pentru cineva neintoxicat cu marotele arheologiei?

Câteva remarci generale sunt totuşi de făcut: tipul B (buze îngroşate) şi I (rotunjite) sunt nu numai foarte asemănătoare, cel puţin ca aspect al vasului întreg, dar şi complementare pe grafic (cumularea celor două criterii ar duce la un trend grafic mai echilibrat, cu evoluţie descrescătoare în Oltenia, dar crescătoare în Muntenia de Vest şi Centrală). Buzele tip F (în “S”, înrudite funcţional cu tipul D) sunt o altă variantă a celor de mai sus. Ele reprezintă o amintire (foarte pregnantă la Dulceanca IV) a capacelor, care capace - lipsesc. Elementul este totuşi sugestiv pentru originea culturală a producătorilor acestor vase. Concluzii asemănătoare se pot desprinde din prezenţa elementelor descriptive A şi N.

Comparaţia cu seria (cam scurtă) de la Iatrus este foarte expresivă pentru diferenţele dintre Câmpie şi linia Dunării. La Iatrus predomină buzele cu prelucrări dificile, care nu sunt atât de caracteristice în toate oraşele romane, lipsind în schimb tipuri foarte specifice în câmpia nord-dunăreană. Căutând aceste tipuri pe o singură planşă de ceramică de la Histria[9], de secol VI, găsim 4 exemplare tip B, 3 tip D, 3 tip E şi 5 tip F (majoritatea tipuri complexe de forma BF, FJ’, etc.). Evident, înainte de a trage concluzii definitive asupra modelelor romane, ar trebui extinsă cercetarea asupra lumii romane balcanice, în interiorul căreia se profilează diferenţe regionale substanţiale, şi nu numai în privinţa morfologiei buzelor de vas.

În fine, să mai remarcăm cât de diferite sunt statisticile pentru cele două serii de complexe de la Dulceanca I a şi I b, Gropşani B şi A, Ciurel B şi A. Fiindcă există o consolare în toate...

[p. 187]

Să continuăm cu situaţia ceramicii lucrate cu mâna, exprimată direct pe grafic.

Din grafic lipseşte Gropşani – seria A, datorită numărului prea mic de piese. Tabloul configuraţiilor morfologice ale buzelor de vas lucrat cu mâna fiind mult mai simplu, a fost posibilă descrierea unor forme concrete. Tabloul este nu numai mai simplu, dar şi mai coerent. Buzele subţiate (I’) sau teşite (J) cedează uşor teren în faţa variantelor îngroşate (B – simplu în exterior, cu câteva variante; CJ – bilateral, cu teşire superioară) şi a celor rotunjite simplu (I). Dulceanca I a se particularizează semnificativ la câteva capitole (tentând din nou ideea că ar fi un capăt de serie).

Stabilitatea mai bună a morfologiei buzelor la ceramica modelată manual pare să aibe cel puţin două semnificaţii: în primul rând, prin natura ei conservatoare, această specie este mai puţin permeabilă la mode de moment (având tendinţa, din contră, de a eterniza mode rezolute); în al doilea rând, această specie este în mai mare măsură produsul comunităţilor locale. Comparaţia stabilităţii celor două grafice se poate constitui într-un argument suplimentar în favoarea ideii că ceramica lucrată la roată este produsă de meşteri itineranţi şi nu de meşteri locali.

Să mai adăugăm că tabloul morfologiei buzelor, pentru siturile culturii Ipoteşti-Cândeşti, este mai diversificat decât cel corespondent al siturilor slave de epocă, ceea ce reflectă substratul cultural diferit al producătorilor.

Diferenţele faţă de ceramica slavă sunt substanţiale şi nu sunt necesare exemple numeroase pentru a le ilustra. În tabelul de mai jos sunt aduse spre comparaţie două loturi din areale distincte.

Tip Codân (%) Korceak VII (%)

B 2,2 0

E 4,4 0

F 4,4 1,8

I 33,3 21,1

I’ 8,9 12,3

I’J’ 0 5,3

J 40,0 26,6

J’ 8,9 33,3

Primul lot este compus din oalele-borcan din secolele VI-VII de la Codân (cele de secol V având profile şi mai complicate), a cărui structură ilustrează foarte bine similitudinile cu siturile Câmpiei Române. Al doilea lot este compus din piesele de la Korceak VII, aşezare din prima jumătate a secolului VI, cu contaminări minime dinspre bazinul carpatic (exemplarul F reprezintă totuşi o asemenea contaminare, nu numai prin morfologia buzei, dar şi prin morfologia generală, cu înălţime superioară de tip alungit, total străină mediului[10]). Am ales un sit slav timpuriu tocmai pentru a ilustra diferenţele foarte mari, cel puţin la momentul de origine. Predominanţa absolută a lotului ucrainian sunt buzele tăiate (I’J’ + J’ = 38,6%), spre deosebire de Codân (8,9%) sau Câmpia Română (cifre similare, sub 10%). Evident, sunt de evitat “judecăţile” de genul Ahaaaa! Buze “tăiate”..., care nu au mai multă valoare decât silogismul Bunica mea are o pisică neagră; vecina are o pisică neagră; deci vecina este bunica mea. Atrag atenţia asupra aspectului pentru că există tendinţa de a formula concluzii asupra “simbiozei”, plecând de la astfel de constatări scoase din context. Fiecare cultură are o “amprentă” specifică, definibilă nu atât prin elementele constitutive, ci a modului de combinare, deci aspectul matricei (precum tabelul de mai sus).

În fine, diferenţe semnificative apar la înregistrarea “cartierului” buzei (v. secţiunea teoretică). Tabelul următor este deplin lămuritor (procente, numai ceramică modelată manual).

[p. 188]

termen\^cartier III IV V VI VII VIII

Câmpia Română 0,5 7,4 82,1 7,4 1,9 0,5

Codân 0 11,1 84,4 4,4 0 0

Korceak VII 1,8 63,2 35,1 0 0 0

Cercetarea ar putea fi aprofundată în direcţia studiului asocierilor tipurilor morfologice cu cartierele. Evident, prin cumularea celor două criterii tabloul statistic se complică substanţial, iar la acest moment nu este necesar. Asemenea exerciţii sunt practicabile, eventual, numai pentru departajarea unor loturi ceramice foarte asemănătoare, pentru obţinerea unor clasificări fine; ceea ce se află poate face materia unor studii speciale şi nu a unuia de interes global, cum este prezenta teză.

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – morfologia bazelor de vas

---

[6] Pentru suport tehnic – a se vedea § 3.4. Subcapitolul este prezent, într-o variantă mai simplă, cu date numai despre Ipoteşti şi Dulceanca, în TEODOR E. 2000, p. 307-309. Adăugarea datelor din alte areale nu a schimbat esenţial concluziile primei lucrări, morfologia buzelor demonstrându-se, încă o dată, un teren alunecos, iar beneficiile – discutabile. Evident însă - şi acest lucru vreau să-l subliniez aici – că segmentele de cercetare care sunt aparent înfundate nu trebuie abandonate, fiindcă nimeni nu poate şti cu precizie care sunt consecinţele acumulării de informaţie pe un segment sau altul.

[7] Pentru astfel de detalii – vezi Anexe, p. 309-311.

[8] [notă rezervată în tabel]

[9] SUCEVEANU 1982, pl. 18.

[10] RUSANOVA 1973, pl. 7/2.